Drezina cu pedale = ciclodrezina
iunie 4, 2009 at 3:37 pm OanaVeloBello 6 comentarii
Aşa cum spune şi explicaţia din dicţionar, drezina e un vehicul uşor, asemănător cu un vagonet, acţionat cu mâna, cu pedale sau cu un motor, care serveşte la transporturi uşoare pe o linie ferată. Până in anii 50, drezina a fost folosită de lucratorii de cale ferată din Finlanda, Suedia şi Norvegia şi era un vehicol acţionat doar de pedale. Principiul de bază a fost inventat de Karl Drais, de unde ii vine şi numele de draisine (en). In zilele de astăzi poate aţi mai observat pe calea ferată sau de tramvai maşinuţe de intreţinere, dar sunt motorizate şi nu au farmecul celor acţionate manual.
De la BateŞaua am aflat că in Apuseni, pe Valea Hârtibaciului, in judeţul Sibiu, e incă in stare bună o cale ferată ingustă care merge de la Sibiu la Agnita. De fapt, linia lega cele 2 oraşe medievale – Sibiul şi Sighişoara, fiind folosită pentru transportul persoanelor şi mărfurilor, Agnita fiind un important centru meşteşugăresc. Insă astăzi, doar o jumatate a tronsonului mai este in funcţiune şi spre incântarea turiştilor, se poate inchiria drezina pentru o plimbare absolut minunată pe Valea Hârtibaciului, pe cine-l ţin picioarele să pedaleze 58 km !! Da…e drezină cu pedale, botezată SPIRITUL SECĂŞELULUI.
Elena a incercat-o, impreună cu prietenele şi o recomandă cu caldură « oricui doreşte multă emoţie combinată cu puţină aventură »
Entry filed under: Trasee de biciclete, cicloturism, ture. Tags: .
6 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed






















1.
ihriel | iunie 5, 2009 la 11:12 am
Interesant. O idee de vacanta foarte faina!
2.
alexandra | decembrie 14, 2009 la 4:21 pm
hehe…din Sibiu pana in Apuseni mai e cale lunga
3.
Mari | august 31, 2012 la 10:58 am
Ei si tu! In Apuseni, pe Valea Hartibaciuli, in judetul Sibiu, ai toate datele
)) Ar fi bine sa corectati articolul dupa ce consultati si harta sa va convingeti ca Apusenii nu-s in judetul Sibiu
4.
Gica Contra | decembrie 14, 2009 la 10:13 pm
Tot atunci, de pe pod, am vazut pe linia asta ingusta mergand trenul.
5. Trenul cu pedale | Portocala Mecanică | decembrie 3, 2011 la 3:52 pm
[...] De prin restul Europei a dispărut prin anii ’50, dar la noi l-au găsit fetele de la Velo Bello. Mi-a venit aşa un dor de ducă văzându-l. Be Sociable, Share! This entry was posted [...]
6.
Cristi | februarie 20, 2013 la 12:20 am
Foarte tare! Voi ati construit drezina?