O zi din "Zilele Bucureştiului", pe bicicletă...

După cum ştiţi, au fost zilele Bucureştiului între 12-20 septembrie.  Într-o zi, Simona s-a bucurat de acest eveniment mergând cu bicicleta de la o expoziţie la alta şi reconstituind frumuseţile Bucureştiului de altă  dată:

Tot “răsfoind” prin file de internet, mi-au atras atenţia câteva manifestari interesante, pentru ziua de sâmbătă. Vremea nu se anunţa prea grozavă, dar cu atât mai bine, forfota din oraş va fi mai redusă, speram eu…Prima ţintă a fost Palatul Cotroceni: citez din anunţ, un fragment: “Cu prilejul celei de-a XVII-a ediţii a Zilei Europene a Patrimoniului,  Muzeul Naţional Cotroceni a organizat în perioada 12-20 septembrie 2009, o serie de evenimente culturale, printre care  o expoziţie ce reconstituie atmosfera de început de secol în Bucuresti şi la Palatul Cotroceni.” Prin urmare, am avut ocazia să admir un exponat foarte rar:  acest velociped din anul 1900, adus de la Muzeul Tehnic:

În rest, expoziţia cam subţirică, doar două maşini de epocă aduse tot de la muzeu, două aparate foto vechi, mobilier, marunţişuri şi câteva personaje îmbrăcate în costume de epocă. În schimb, palatul şi grădina au un aer regal care ma îndeamnă să  revin.

Piaţa Constituţiei – ceva mai multă animaţie decât la palatul de unde veneam… deh… aici era rost de bunătăţuri tradiţionale.

Mare bucurie că nu am ratat tramvaiele de epocă. Noroc cu bicicletele… Nu am mai prins convoiul de tramvaie defilând prin oraş,  dar le-am surprins la retragerea lor, în depoul Victoria, cu mare veselie.

În drum spre Herăstrău, am căscat ochii pe la târgul de antichităţi.

În parc, era linişte şi pace, aş fi vrut să ascult şi eu fanfara studenţilor, dar nu stiu unde era ascunsă… ori am ajuns noi prea târziu… Ne-am uitat, în schimb, la imensul balon-reclamă care era ţintuit bine, să nu cumva să-şi ia zborul mai mult de câţiva metri, în înălţime. Păcat….

Arcul de Triumf şi-a deschis din nou porţile sâmbăta şi duminică. Popas de admirat culorile Bucureştiului, de sus, la început de toamna… Hm… încă e verde…

Dacă tot treceam pe lângă parcul Kiseleff, m-am apropiat de standul de unde se închiriază biciclete gratuit, să pot şi eu informa pe alţi prieteni, doritori, amatori, care n-au acasă bicicletă. Au biciclete de toate felurile, pe alese, toate verzi … Le-am văzut tot oraşul…

La Sala Palatului e ora pentru tinerele talente. Centrul de excelenţă Dinu Lipatti. Copii instrumentişti, timizi, dar plini de har.

La Universitate, la Palatul Şuţu, expoziţia “Trecut-au Anii…”  Ce frumos era odată… Şi pentru că am renunţat la speranţa de a mai putea intra la vreo reprezentaţiune teatrală, am continuat hoinăreala pe străzi şi străduţe. Cea mai boemă atmosferaă am gasit-o la Curtea Domnească. Poate din cauză că era pe-nserate deja… Muzică medievală, meşteşuguri, iar în galeriile subterane, expoziţie de pictura şi nu numai.

Pe o străduţă îngustă din zona Lipscani, încălzea atmosfera  Mircea Baniciu. Amintiri, amintiri…Muzeele şi-au deschis porţile. Cel de istorie, era printre primele pe lista celor 12 muzee la care intrarea era gratuită în noaptea de sâmbătă spre duminică. Însă, intrarea e libera…daca dai 4 lei…Din nou la Sala Palatului… seara, se cantă jazz… cvintetul Florin Niculescu… Foarte bună muzica.

La Muzeul de Artă, renunţăm pentru că sunt prea mulţi doritori…promitem să revenim, într-un weekend ploios. Oricum, porţile sunt deschise doar pentru galeria europeană, nu şi cea românească.

Întorşi în Piaţa Constituţiei, pentru a lua pulsul marelui concert. Prea buni artiştii pentru o parte din auditoriu… Nu puteam sta mult în loc, aşa că ne continuam periplul spre o zonă care credeam că va concentra mai puţină populaţie, dar ne-am înşelat: la observatorul astronomic se stătea la coadă, în schimb Muzeul George Enescu  din Palatul Cantacuzino a fost foarte primitor, să-i admirăm frumuseţea:

Ultimul, în drumul spre casă, a fost Muzeul de Geologie. Foarte animat şi acesta. Nu ştiu dacă din cauza pietrelor preţioase sau din cauza cafe-barului din interior.

Într-o astfel de zi, cu mai multe locuri de colindat, ajutorul dat de bicicletă a fost nepreţuit. Maşinile nu ne-au deranjat, nici noi pe ele. Încet, încet, bicicleta va fi o prezenţa acceptată în trafic, eu sunt optimistă şi mi-ar plăcea ca toţi să gândească pozitiv

About these ads