Din pasiune pentru MTB

octombrie 14, 2009 at 4:19 pm 21 comentarii

Din când în când mă dau pe forumul ciclism.ro, pentru că unii din băieţii de-acolo sunt foarte pricepuţi şi dau sfaturi bune, aflu noutăţile sau văd ce biciclete se vând prin bazar. Găsesc trasee faine şi aflu despre concursurile din ţară sau ce întâlniri se mai plănuiesc prin oraşul meu.

Însă de ceva vreme forumul e animat de câteva fete inimoase, cicliste adevărate, care se dau pe bune pe munte, fac cicloturism de sute de km, câştigând admiraţia bărbaţilor de pe forum şi a mea, evident. Una dintre ele este Doina, dar să-i zicem Niji, că aşa o ştiu toţi.

Niji

(photo credit: Stelian Pavalache)

Are un Focus Whistler 2009 de care este foarte mulţumită, pentru început. A fost dragoste la prima vedere, după experienţa ratată cu „orăşeanca”, pe care care a cumpărat-o crezând că se vor înţelege. Noroc că s-a prins rapid că drumul ei e pe alte cărări. Şi astfel, de 3 luni de zile bate dealuri, munţi, şosele sau drumuri forestiere, la concursuri ori antrenamente. E o pasiune care s-a aprins repede şi arde bine, deja se văd rezultatele, e semn că se poate mai mult şi Niji ştie asta.

Saua Dichiu-Cota2000
~Cu prietenii la o tură în Bucegi. Urcare până la cabana Mioriţa~

Îi plac cifrele, îmi spune cu precizie ce timpi a avut la fiecare maraton sau că a urcat Transfăgărăşanul (până la Cascadă) în 4ore. Deşi pare mică şi fragilă, e puternică mental şi încrezătoare în forţele ei, pe care şi le chibzuieşte să-i ajungă până la finalul cursei. A promis că o să mai auzim de ea.

Transfagarasann

Cucerirea Transfăgărăşanului, întâlnirea ciclism.ro. 4h – floare la ureche

A pornit cu întâlnirile de biciclişti -six o’clock, Ziua Bicicletei, antrenamentele organizate de Florin Leonte (miercurea după-amiază), BikeWalk şi în general participă la evenimente legate de biciclete. Fiind foarte populară pe forum şi-a făcut mulţi prieteni şi parteneri de ture. Asfel că a trecut rapid la nivelul următor – antrenamente de minim 50 km prin Bucureşti şi împrejurimi: Snagov, Mogoşoaia, Băneasa, Comana, Cernica, Pasărea – sunt drumuri prea bine ştiute.

Au urmat participările la cele 4 maratoane de până acum, la care a intrat direct în primele 10 locuri, ratând la milimetru locul 2 la Banat MTB Maraton din cauza unei accidentări pe ultima sută de metri. N-a citit cărţi de specialitate şi nici nu ţine diete complicate, doar o porţie de paste înainte de concurs şi fluturii din stomac de la start îi dau aripi. O ajută să ştie traseul şi de multe ori porneşte în ture de recunoaştere, pentru ca a doua zi să-i fie mai uşor. Are planuri mari, deja le cunoaşte pe fetele de pe primele locuri, va şti pe cine să depăşească la următorul concurs.

Maraton Piatra_Mare
~ Primul maraton era de fapt un semi-maraton la Piatra Mare 1 august; mult push bike si ”drop bike”. Finalul – Cota 1844m !! ~

Maraton Maros
Maros MTB Marathon, Locul 12, 4h45min, 50 km. Foarte frumos traseul şi coborârile–amazing! ~ Primul maraton de MTB … adevarat – Banat Bike Attack Marathon -locul 3 la fete, 30km. Timp scos 2h 55min

Dar cea mai mare realizare de care este foarte mândră este că a convins încă 25 de useri de pe forum să participe la Maratonul de la Tuşnad, organizând toată trupa cu înscrierile, cazarea şi transportul. O salută pe trasee oameni din Cluj, pe care nu-i cunoaşte, însă de Niji s-a auzit şi-n alte părţi.

Maraton Tusnad
Tuşnad MTB Maraton. Locul 6, 50km, 5 ore

Noi îi urăm cel puţin un trofeu MTB la anul şi cât mai multe ture frumoase!

About these ads

Entry filed under: Fete pe biciclete. Tags: , , , , .

CicloTura de toamnă Ce mică-i vara pe bicicletă!

21 comentarii Add your own

  • 1. transp  |  octombrie 14, 2009 la 6:22 pm

    bine Kilimanjarooooo!!!!

    >:D<

    zvjjjj

    Răspunde
  • 2. OanaVeloBello  |  octombrie 14, 2009 la 6:29 pm

    Multumim de aprecieri, speram ca si prietena ta pedaleaza la fel de bine. Noi ne bucuram ca au aparut din ce in ce mai multe femei interesate de concursurile de MTB si e deja o competitie acerba pentru primele locuri.

    Răspunde
  • 3. transp  |  octombrie 14, 2009 la 8:08 pm

    Kilimanjaro, aka zvjj, aka Niji. trebuia sa specific.
    asa ii ziceam noi odata, in gasca.
    da, she’ll become famous :D

    numai bine :)

    Răspunde
  • 4. Niji  |  octombrie 14, 2009 la 11:00 pm

    Transpule, multu muult! Si Oanei un multumesc special.
    Sper ca numarul fetelor pe bicicleta sa creasca si mai mult ;)

    Ne vedem la Duatlon!

    Răspunde
  • 5. oe  |  octombrie 15, 2009 la 12:51 am

    Sa va spun ca Niji a avut la un moment dat un blog in care scrie cum e la volan? :)) nu va spun.

    Felicitari, Doina! Si nu uita de ce ti-am spus pe forumu’ ala! Te pup!

    Răspunde
  • 6. oe  |  octombrie 15, 2009 la 12:52 am

    *in care scria, ma scuzati!

    Răspunde
  • 7. Em'  |  octombrie 15, 2009 la 10:47 am

    Bun articolul si felicitari Niji pentru ca se poate scrie frumos despre tine!

    Răspunde
  • 8. Magnumutz  |  octombrie 15, 2009 la 10:52 am

    Ştiam eu că Niji e fată care duce o treabă începută, până la capăt.
    Felicitări bre :D

    Răspunde
  • 9. Magnumutz  |  octombrie 15, 2009 la 10:55 am

    PS: Autoarea a uitat să menţioneze că prezenţa lui Niji în orice grup este o adevarată onoare :)

    Răspunde
  • 10. Cougar  |  octombrie 15, 2009 la 11:21 am

    nu ştiu de voi, da’ eu aud de ea în fiecare zi!

    Răspunde
  • 11. OanaVeloBello  |  octombrie 15, 2009 la 11:23 am

    A fost o mare bucurie s-o intalnesc pe Niji. Sper ca ceea ce am scris sa reflecte realizarile ei in cele 3-4 luni de cand s-a apucat de pedalat si sa inspire si alte fete sa incerce. La fel ca Niji, vor fi surprise de rezultat.

    Răspunde
  • 12. Globulet  |  octombrie 15, 2009 la 11:38 am

    Uite de unde ai plecat si unde ai ajuns nijicule :)), noi suntem tot amatori si amatori vom fi mereu ! :)))
    mai da si pe la noi da-le`n bascheti de maratoane

    Răspunde
  • 13. ovidiu  |  octombrie 15, 2009 la 1:55 pm

    Un articol frumos. Multumesc pentru vorbele bune de la inceputul articolului.
    Felicitari pentru miscarea cu Tusnad. Sper ca Niji sa organizeze la fel de bine o deplasare la GMC 2010:P

    Răspunde
  • 14. Niji  |  octombrie 15, 2009 la 2:21 pm

    Va multumesc si eu pentru incurajarile si cuvintele frumoase :)

    Răspunde
  • 15. Axe  |  octombrie 16, 2009 la 7:50 pm

    Fata asta are viitor, trebuia sa se apuce mai devreme de biciclit si poate ar fi facut ceva chiar si in marea performanta, ne alearga bine pe la ture, bafta in continuare ! :)

    Răspunde
  • 16. am43  |  octombrie 16, 2009 la 10:59 pm

    bravo niji, keep going. probabil multe fete de aici iti vor urma modelul

    Răspunde
  • 17. ggl  |  octombrie 17, 2009 la 5:35 pm

    Ne-am depasit cu tanti la maraton la Kolozsvar pe prima urcare; m-a lasat in urma la PC-1 cand faceam poze participantilor (n-am participat dar am mers cu participantii pe traseu).

    http://picasaweb.google.com/gelu.lupas/MarosMTBMarathon#

    Răspunde
  • 18. Gyorgy Funar  |  octombrie 18, 2009 la 10:49 pm

    Nem tudom Cluj-Napoca :)
    P.S. Bravo, Niji !

    Răspunde
  • 19. Dragosh  |  noiembrie 26, 2009 la 11:17 am

    Felicitari surioaro din Canada, nu stiam ca ai ajuns asa de sus. Chiar ma mandresc ca am asa o sora, felicitari inca o data si multa bafta. Primul loc te asteapta!

    Răspunde
  • 20. Niji  |  noiembrie 26, 2009 la 12:30 pm

    Multumesc, Dragos!! Mi-ai facut ziua si mai frumoasa! Succes si tie acolo departe, iaca iaca vine si Cristina :-*

    Răspunde
  • 21. NIJI – The Biker | PhotoDesign Image Studio  |  octombrie 15, 2010 la 4:04 pm

    [...] Titlul blog-ului a fost inspirat din articolul postat de Oana pe http://velobello.wordpress.com/2009/10/14/din-pasiune-pentru-mtb/ [...]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Join 51 other followers

Blog Stats

  • 406,606 hits

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 51 other followers

%d bloggers like this: