Leiden, în lumea bicicletelor

Isabela Man,  doctorandă în Danemarca, a fost în vizită prin Leiden, un oraş relativ mic din sudul Olandei  şi ne-a povestit şi nouă, velobellelor, care e viaţa pe acolo şi cum se plimbă bicicletele prin oraş ca furnicile în muşuroi.

Un oraş vechi traversat de câteva canale mici dar şi un oraş al morilor de vânt. Ca orice alt loc din Olanda, te lasă plăcut impresionată după ce îl vizitezi. Un oraş universitar având una din cele mai vechi şi mai bune universităţi din Europa, dar şi din lume şi care dă un suflu tineresc oraşului. În arhitectura veche a oraşului nu lipseşte  partea modernă, cladiri noi care se  îmbină armonios cu cele care datează din sec. XIII.

Dar cu siguranţă vă vor impresiona  numărul uimitor de biciclete. De îndată ce ajungi în gară,  vei fi întâmpinată de parcări imense doar pentru ele. Un lucru nu trebuie să uiţi: pieton sau conducător auto, va trebui să respecţi bicicliştii!

Bine aţi venit în Leiden!

 

Iată una din parcările din apropierea gării aflată sub nivelul solului prevăzută cu câteva coridoare pentru parcarea bicicletelor. Fiecare bicicletă are eticheta ei ca să o poată identifica mai uşor. Mă întreb, atunci când  nu îşi mai aduc aminte la ce număr au lăsat-o, cum şi-o pot regăsi oare? Mai ales că toate seamănă între ele…. Sigur au ei o strategie

Iar acum să mergem mai departe la o plimbare prin oraş. Centrul nu este departe de gară aşa că la drum… pe urma bicicletelor! O fetiţă care face acrobaţie pe portbagajul bicicletei tatălui. Tu ţi-ai lăsa copilul să facă aşa ceva? Şi poate mai observaţi ceva, nu este nici o maşină pe toată lungimea străzii. Doar biciclişti. Este o poză instantanee; tot ce am vrut să surprind a fost fetiţa în picioare pe portbagaj, cât de liberi se simt oamenii aceştia, câtă siguranţă!

Să mergem mai departe! Este sfârşit de noiembrie şi oamenii se pregătesc deja de Crăciun, un pic cam devreme, dar atmosfera te face să te simţi mai bine, mai ales că se întunecă repede şi soarele este preţios vederii. Centrul este frumos decorat. Bineînţeles din nou biciclete şi biciclişti peste tot.

Şi dacă la început vă povesteam de canale şi de mori de vânt ia uitaţi cât de minunat este:

V-am vorbit şi despre universitate. Studenţii trebuie să locuiască şi ei undeva. Sunt unele camere pentru studenţi puţin mai speciale, nu seamănă deloc cu cele din România. Dacă ai avut baftă să prinzi un loc, atunci trebuie să păstrezi liniştea. De fapt acesta este şi motivul pentru care un student aplică pentru acest tip de cazare, să studieze în linişte, într-o căsuţă cu o grădină ca de poveste. Locurile sunt limitate, iar concurenţa este mare, deci dacă o să aplici vreodată pentru un loc în asemenea casă cu siguranţă vei fi trecută pe lista de aşteptare.

Şi acum să vedem şi arhitectura modernă : una din clădirile care aparţin spitalului universitar. Chiar dacă în acest cadru nu am surprins nicio bicicletă, vă asigur că în apropiere sunt multe trasee pentru biciclete.

Sper că v-am făcut poftă să puneţi mâna pe bicicletă şi să mai faceţi câţiva kilometri astăzi. Poate reuşiţi să convingeţi încă o persoană dependentă de maşină să facă acelaşi lucru. Pas cu pas, şi-au creat şi ei lumea bicicletelor.

Vă salut!

Dacă nu-mi iau bicicleta, parcă ies în papuci din casă

Lia Răducanu a învăţat să meargă pe bicicletă ca mulţi dintre noi: ţinută de şea de soră-sa, care i-a dat drumul fără să-i spună. Şi când a aflat, a căzut. Pentru copii, e o experienţă de neuitat, chiar dacă de cele mai multe ori iese cu zgârieturi.

Şi 14 ani mai târziu i-a încolţit din nou gândul unei biciclete. A căutat un Pegas, ca cel pe care a învăţat, dar la fabrica i-au spus că nu se mai fac de anul trecut. A pornit în aventura binecunoscută … eu ce bicicleta îmi iau? Trebuia să fie frumoasă şi să nu coste mult. A căutat pe net apoi a luat magazinele la rând, din Pantelimon până în Decathlon (Militari) pâna când a zis stop, e-a mea! la un DHS roz, ca o bomboană.

Îi zice Pinkie sau Roza, nici n-ar putea alftel şi asta îmi întărește convingerea că femeile cumpără biciclete de oraș în primul rând pentru cum arată. E o chimie extraordinară ce se petrece când o vezi prima dată și zici că e exact ce-ți trebuie și abia apoi verifici dacă are tot ce-i trebuie, gen viteze, schimbătoare, frâne, portbagaj, apărători etc.

Microbul bicicletei a prins-o imediat după ce i-a trecut durerea de fund, că s-a încăpățânat să vină pe bicicletă din zona Carrefour (ieșire A1) până în Tineretului. Acum are o șea cu gel – “a butt saver”.

La început nu s-a aventurat pe stradă, însă de cand cu bikewalk-urile, ciclopromenadele și alte plimbări în grup, a prins curaj. Merge încet, cu atenție și încredere pe prima bandă, la mică distanță de bordură, respectă regulile de circulație și în același timp se bucură de peisaj. E ideea de a te simți bine cu ceea ce faci. Bicicleta nu înseamnă doar un mijloc de transport foarte practic, ci și un mod de a-ți petrece mult mai plăcut statul în trafic. “Nu înțeleg cum de nu mi-am luat mai devreme și nu-mi vine să cred că n-are toată lumea. Dacă nu-mi iau bicicleta unde am treabă, parcă ies în papuci din casă. Îmi e dragă.”

Despre traficul bucureștean, are aceeași părere ca noi toate, că doar nu merge prin aer:

• șoferi care claxonează în apropiere, unii preventiv, alții să se facă ei observați
• clasicele “fata se învârte lanțu’, vezi că ai pană etc.” din partea unor “gentelmani”
• pietoni care se roagă să bată vântu în secunda aia să ți se ridice fusta
• taiat fața în trafic
• mitocanii parcați pe piste – frecvent le lipește stickere de avertizare

“Bicicleta e cea mai bună investiție; asta și tableta de desenat sunt prietenii mei cei mai buni.” Lia desenează de la 2 ani și acum îi plac fetițele grăsune și pufoase. Dacă vreodată v-ați întrebat cine ne-a făcut fetița ce ne reprezină pe blog și afișul de la SkirtBike….e Lia. Desenele ei sunt vesele și foarte colorate.

În plus, face handmade-uri pentru prieteni, cu drag – oi, pisici, morcovi, omlete, fetițe, chinezi cu pălării, cercei cu scorțișoară și anason, cuișoare sau semințe de platan. De fapt, orice nebunie îi trece prin cap.

 

Și când o să-nvețe să tricoteze, va face ceva și pentru bicicletă – protecție de lanț din lână colorată, manșoane din tricot pe care să le asortați cu mănușile, învelitoare de cadru cu dungi pentru city bikerii urbani ce țin la bicicletele lor pe timp de iarnă.

Iarna fără bicicletă

Nu știu cum se descurcă alții, dar mie mi s-a făcut dor de bicicleta mea, îi simt lipsa şi mă uit lung la uşa boxei după care ştiu că stă la fel de tristă ca şi mine.

Nu am mai mers cu ea de anul trecut, din decembrie, când am făcut-o pe Moș Crăciun și am cumpărat cadourile alergând cu bicicleta dintr-o parte într-alta a orașului. În ajun de Crăciun depășeam cu mândrie și satisfacție coloana de mașini care încerca să iasă din capitală, iar eu trebuia neapărat sa iau ceva (o pereche de mănuşi) din Decathlon. Mi se umple inima de bucurie când bicicletuța mea de oraș e mai vitează decât toate cutiile de metal, încolonate nervos pe străzi.

Mă descurc greu fără bicicletă, nu-s obișnuită să am bilet de autobuz la mine, mai mereu merg pe jos până la stația cu ghișeu de bilete, deși am citit că mi-aș putea face un portofel electronic. La metrou știam stațiile pe dinafară, la ce oră e ultimul metrou dintr-o anume stație și care ieșire e mai aproape de destinația mea. După 3 ani de mers aproape zilnic cu bicicleta la serviciu mi-am pierdut din skill-uri. Nu-i nimic, mă adaptez, devin pieton.

De ce nu-mi place să merg iarna pe bicicletă:

• pistele nu sunt curățate de zăpadă
• pe marginea carosabilului se adună zăpada murdară și dacă se încălzește puțin, apar niște bălți imense de culoare și consistență periculoasă pentru ținuta mea
• iernile în București sunt murdare; dacă nu ninge, e o mâzgă negricioasă și alunecoasă pe carosabil
• bicicleta mea de oraș nu are cauciucuri de iarnă, abs și esp
• cum nu-mi plac hainele windproof, waterproof, mudproof etc., ba mă îmbrac prea gros, ba prea subțire…n-o nimeresc niciodată
• am principiul că, dacă un lucru nu-mi face plăcere, nu-l fac doar de ochii lumii. Așa că renunț să ies cu bicicleta atunci când e foarte frig sau bate vântul puternic și știu că pedalatul va fi mai mult un efort decât o bucurie

OK, cu frigul mai negociez – 2 rânduri de ciorapi, bluză polar pe sub palton, căciulă şi mănuşi groase şi un ceai cald la destinaţie. Dar cu zăpada murdară şi pistele necurăţate cum fac?! Mai bine ar cheltui autorităţile 11.000 de Euro, cât costă 1 (unu!) semafor pentru biciclişti să creeze condiţii decente de pedalat prin oraş. În multe ţări, infrastructura ciclistă are prioritate când vine vorba de deszăpezire, dar urbea mioritică e mai specială şi-mi testează credinţa de biciclistă adevărată.

Totuși, am văzut iarna aceasta bicicliști, bine echipați si semanlizați, mergând cu atenție pe stradă și salutându-se ușor între ei, parcă schimbând admirația reciprocă pentru faptul că au ales bicicleta în acea zi. Hip, hip URA pentru cei care nu se sperie (ca mine) de 10 cm de zăpadă!

Voi cum vă descurcaţi iarna, cu/fără bicicletă?

Bicycle-the greatest invention ever

Geninne thinks that bicycle is the greatest invention ever and I agree with her

My dear sister, Happy Birthday!

Pentru Oana, care m-a introdus în lumea biciclistică, cu drag…