Archive for martie 23, 2011

Ora pământului. Ora bicicletelor

Bicicletele au un efect magic asupra oamenilor. Există momente de reflecţie pe care numai pedalele ni le pot da. Bicicletele reflectă un alt mod de a privi lumea, o tehnologie ieftină, nepoluantă, care umanizează şi armonizează atât oraşul, cât şi pe locuitorii săi.

Ce este zgomotul oraşelor azi? Este zgomotul maşinilor nu-i aşa? Nu este zgomotul păsărilor, nici a vântului,  este zgomotul acceleraţiilor, al claxoanelor, al frânelor. Un oraş care valideaza bicicletele permite schimbul de politeţuri, de priviri, de experienţe, de contemplări şi gratitudini.

pictures courtesy of Valdinei Calvento (Cabelo)

Pe 26 martie, pentru o oră stingem lumina şi pentru alte câteva ore arătăm că ne pasă de pământul nostru şi că putem face ceva pentru mediul înconjurător.  Pentru respectul faţă de natură, pentru conştientizare, pentru mobilitate, dar şi pentru plăcerea de a pedala, te aşteptăm la evenimentul Mai mult decât o oră pentru planetă.

Ca în fiecare an, WWF invită bucureștenii să sărbătorească Earth Hour, în cadrul unui eveniment care nu va implica surse de curent, organizat împreună cu Primăria Municipiului București. Evenimentul  se va desfășura sâmbătă, 26 martie, în Piața George Enescu, începând cu ora 17:30. Ne sprijină, ca în fiecare an, ambasadorul Earth Hour, Zoli Toth, dar și inițiativele Let’s bike it, BikeWalk, Ciclopromenada Nocturnă, Velo Bello, Drumul Bicicletei, Asociațiile Mai Mult Verde, Green Revolution, Recolamp și Bate Șaua.

Sărbătoarea Earth Hour va începe prin startul pentru Marșul Earth Hour 2011. Îi așteptăm pe bicicliștii bucureșteni, pentru a realiza împreună următorul traseu: Str. C.A. Rosetti- Bd-ul. G-ral. Gheorghe Magheru- Piața Romană- Bd-ul. Lascăr Catargiu- Piața Victoriei- B-dul. Aviatorilor- Piața Charles de Gaulle- Bd-ul. Mareșal Constantin Prezan- Arcul de Triumf- Șos. Kiseleff- Piața Victoriei- Calea Victoriei -întoarcere în Piața George Enescu. Harta traseului poate fi vizualizată pe Bikemap.

Pe cei care își doresc să participe la marș, însă nu au o bicicletă acasă, îi așteptăm cu 100 de biciclete puse la dispoziție gratuit de centrele de închiriere I’Velo și Cicloteque.  Îi rugăm pe doritori să își închirieze bicicleta în avans, trimițând un mesaj la adresa office@wwfdcp.ro, care să includă numele și numărul de telefon, până vineri, 25 martie, la ora 15:00.

Marșul Earth Hour se va încheia la orele 19:00. După un răgaz pentru a ne trage sufletul, ne vom bucura, din nou, de un concert Sistem 100% unplugged, iar la 20:30 vom da cu toții tonul stingerii luminilor Ateneului Român, ale Bibliotecii Centrale Universitare și ale Muzeului Național de Artă. Când totul va fi stins, cunoscutul cor Sound ne va încânta cu  un repertoriu adaptat evenimentului.

Așteptăm confirmarea voastră pe evenimentul de pe Facebook.

martie 23, 2011 at 2:35 pm 6 comentarii

Din Ciclop în Biciclop

Ciclop,  locul în care bicicletele de oraş se întâlnesc cu oamenii pasionaţi de ciclismul urban, îşi schimbă doar părul – căci năravul rămâne să marşeze în aceeaşi direcţie de conştientizare şi să participe la evenimentele orientate spre ciclism și atitudine urbană. De azi, magazinul Ciclop se va numi Biciclop, fiind rebotezat pentru a reflecta mai bine domeniul de activitate şi pentru a înlătura orice confuzie cu firma de piese şi servicii auto Ciclop.

Cele mai dragi biciclete de la ei îmi sunt aceste minunăţii olandeze, primăvăratice, artistice:

Biciclop este primul magazin  dedicat bicicletelor urbane. Despre noua schimbare aflaţi mai multe de aici.

martie 23, 2011 at 1:07 pm Scrie un comentariu

Biking is for Lovers

De multe ori mă pierd pe site-uri de fotografii ore în şir, uitând de mine. Pe lângă fotografiile cu biciclete, îmi plac în general cele de nuntă, pentru că sunt vesele, oamenii sunt extrem de fericiţi şi  sunt în plină desfăşurare în poate cea mai minunată zi din viaţa lor. Am descoperit-o pe fotografa Anjuli şi nu m-am mai dezlipit din faţa monitorului. Iată ce minunăţii am găsit aici:

“with complete calmness and peace i saw them walk. Dallas (their dog) in one hand and a double seated bike in the other. this made me smile. love is a wonderful thing.”


pictures courtesy of ANJULI

martie 23, 2011 at 11:11 am Scrie un comentariu


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Articole recente

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Join 1,022 other followers

Blog Stats

  • 320,403 hits

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,022 other followers