I'm here...Tu unde eşti?

Sâmbătă dimineaţă. ora 8.30. Am luat bicicleta şi-am plecat în parc. Dacă ai şti cât e de plăcut să pedalezi pe strada goală, nu zgomot, nu vuiet, nu claxoane…Eşti tu cu bicicleta şi câteva maşini parcate. Ajungi în parc şi îţi dai seama că mişcarea s-a mutat acolo. Oameni alergând, biciclişti pedalând, câini mişunând…vreo câţiva ca mine care n-au somn sâmbătă dimineaţă.

Acolo în parc iarba e verde, copacii sunt înfloriţi, e linişte. Se mai aud doar păsările, spiţele şi tropăitul picioarelor. E un loc bun de savurat cafeaua şi lectura dimineaţa.

Prima oprire – Parcul Circului:

Parcul Cişmigiu şi pauză de lectură:

Să vă citesc ceva:

” Mi-am cumpărat pentru a treia oară o bicicletă de cameră. Ultimele două le-am vândut, căci nu le-am folosit. Poate numărul trei să fie cu noroc. Stau într-o cămăruţă plină de flori, cu balconul deschis, şi pedalez. Cam cât poţi pedala fără a intra în criză? Şapte minute sau cam pe aici. Criza nu este musculară, nici pe departe, ci psihologică. Cam cât poţi depunde efort înspre deplasare, observând că stai pe loc? Ah, am înţeles. Deci o simplă bicicletă într-o cameră devine un test de imaginaţie. Atunci îmi închipui străzi înguste din Padova şi mai am puţin până ajung la Catedrala Sfântului Anton. Aşa e mai simplu, aşa muşchii nu dor. Aşa, cauciucul corpului meu devine secundar. Aşadar, mi-am cumpărat o bicicletă de cameră nu pentru exerciţiul muşchilor, ci pentru exerciţiul imaginaţiei. Aşa da. Pot accepta. Altfel, banii ar fi fost aruncaţi pe geam. “

Oana Pellea

Ce fericire că mai există şi TEATRUL…

O veveriţă îşi lua micul-dejun…

Read and Ride!

About these ads