Impresiile Oanei despre participarea la primul concurs de MTB

aprilie 16, 2011 at 7:06 pm 4 comentarii

 Oana pedalează din copilărie, dar ca orice copil care se plictiseşte la un moment dat de noua lui jucărie, a renunţat la bicicletă, găsindu-şi alte ocupaţii. Mai nou, de doi ani a redescoperit pasiunea pentru biciclit, pe care şi-o manifestă constant, alături de prieteni, pe cărări de munte. Cât e vreme frumoasă, Oana explorează peisajele pitoreşti ale României, făcând poftă oricui să-şi ia bicicleta de coarne şi să pornească la drum. De curând a avut ambiţia să participe la primul ei concurs de MTB şi am invitat-o să ne spună impresiile sale, la noi pe Velobello.

credit foto: Silviu Vlasceanu

1. Spune-mi ceva despre tine – ocupație, pasiuni…

Lucrez la o firmă producătoare de accesorii și decorațiuni pentru nunți și botezuri.  În timpul liber, îmi place să-mi găsesc ocupații care să mă deconecteze. Îmi place să gătesc, să îmi creez singură haine și să merg pe bicicletă. Față de prietenul meu, căruia îi plac ieșirile mai aventuroase, eu prefer ieșirile mai relaxante, care să îmi permită să admir peisaje.

2. De câți ani pedalezi și ce bicicletă folosești?  

Dacă nu se pun la socoteală anii copilăriei, când alergam după fratele meu mai mare, ca să îl prind, în timp ce el mergea pe bicicletă, pedalez de 2 ani. Am un Focus Black Hills.

credit foto: Silviu Vlasceanu

3. Cum de prima ta alegere a fost o bicicletă de munte și nu una de oraș? 

Prietenii mei au biciclete de munte și m-au convins că este mai practic să îmi iau o bicicletă de munte pe care să o pot folosi și în oraș. Cu una de oraș, nu aș putea  merge la munte .

4. Ai participat la primul tău concurs de MTB. Ce te-a determinat să participi și care sunt impresiile tale? Cum a fost prima ta întâlnire cu bicicliste mult mai pregătite decât tine?

 Așa cum mi-a insuflat și pasiunea pentru mersul pe bicicletă, tot prietenul meu m-a convins să particip la acest concurs de MTB. Mi-a arătat fotografii de pe traseu și am văzut că nu se anunța mai greu decât traseele pe care le-am mai făcut împreună.  M-am înscris cu gândul de a face încă o plimbare plăcută și relaxantă prin natură.

Ajunsă la locul desfășurării concursului, emoțiile au început să își facă simțită prezența. Erau foarte mulți bicicliști, mult mai pregătiți decât noi. Nu mi-i închipuiam decât trecând în viteză  pe lângă mine, disturbând plimbarea mea relaxantă.

Am fost în jur de 30 de fete, dintr-un total de aproximativ 300 de participanți, iar startul nostru a fost dat înaintea celui pentru băieți.  În momentul în care am plecat, mi-am dat seama că majoritatea fetelor care participau, veniseră cu obiective diferite de ale mele, astfel febra concursului m-a cuprins și pe mine.

Teama de bicicliștii care vor trece în viteză pe lângă mine, s-a dovedit a fi nejustificată. La astfel de concursuri există o convenție, astfel cel care vrea să depășească, strigă la cel din față „stânga” sau „dreapta”, în funcție de partea pe care urmează să depășească, pentru ca cel care urmează să fie depășit să nu schimbe direcția exact în acel moment.  Toți cei care m-au depașit  mi-au mulțumit și nu a fost nici un moment în care să îmi întrerupă parcursul.

Din cauza vremii foarte capricioase din ziua respectivă, o mare parte de traseu a devenit foarte dificilă. Ploaia a transformat pământul într-un lut lipicios, în care era greu să înaintezi. Bicicletele se umpleau de noroi, iar roțile se blocau. Singura variantă de a trece mai ușor de părțile acestea, era de a lua bicicleta pe sus.

5. Înainte de a participa ai facut trasee montane cu bicicleta? Care ar trebui sa fie nivelul de pregatire pentru a participa la un astfel de concurs?

Merg destul de des cu bicicleta la munte, cu prietenii mei. Dacă avem cum, aproape în fiecare weekend încercăm plecăm din București și să facem o plimbare în aer curat. Eu nu m-am simțit pregătită pentru un astfel de concurs, mai ales că este început de sezon.  Din punctul meu de vedere, pentru o participare de dragul atmosferei, nu pentru câștig sau pentru timpii scoși, este suficient un antrenament înainte de cel puțin 8-10 ture la munte, pe trasee asemănătoare cu cele care vor fi la concurs. Astfel atât fizicul, cât și psihicul se poate acomoda cu efortul.

credit foto: Silviu Vlasceanu

6. Care este cel mai plăcut aspect al concursului de la Gârboavele? Dar cel mai neplăcut?

Cel mai mult mi-a plăcut să descopăr că la astfel de concursuri, nu toți care participă vin pentru rezultat sau pentru palmares. Din ce am observat, mulți veniseră pentru atmosferă și pentru a fi înconjurați de alți bicicliști. De asemenea, mi-a plăcut ca am putut să particip împreună cu prietenul meu, iar la un moment dat, chiar ne-am întâlnit pe traseu.

Cel mai neplăcut aspect al concursului de la Gârboavele a fost că organizatorii nu au putut controla vremea și din cauza ploilor traseul a devenit destul de dificil. Nu a fost nicio plăcere să iau bicicleta pe sus, pe un deal cu un noroi în care abia reușeai să mergi.

7. Pe viitor ai în plan participarea la mai multe concursuri de MTB? Care din cele actuale te-ar atrage cel mai mult?

Dacă m-ai fi întrebat imediat după terminarea concursul, probabil aș fi spus că nu voi mai participa la alte concursuri de acest fel. Acum, după ce a mai trecut puțin timp, voi zice că voi lua în calcul participarea la alte concursuri, însă voi fi mai atentă la situația meteo care se anunță. Poate am să mă înscriu la concursul de la Comana, din 28 mai 2011.

8. Ce sfat le-ai da biciclistelor care participă la primul lor concurs?

În primul rând, le recomand să se uite cu atenție cum se anunță vremea. Traseul poate deveni foarte dificil, doar după o ploaie. În rest, le sugerez să se înscrie, să participe și să se bucure de situația în care se afla. Nu totul se rezumă la rezultat sau la întrecere. Atmosfera este extraordinara, oamenii sunt dispuși să te ajute, să te încurajeze, să-ți fie alături când nu mai poți continua.

About these ads

Entry filed under: Fete pe biciclete, Portret de biciclistă, Tips and tricks. Tags: , , , .

Guess who’s S…? Cum a fost weekendul nostru

4 comentarii Add your own

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Join 51 other followers

Blog Stats

  • 408,872 hits

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 51 other followers

%d bloggers like this: