Povestea 19 – Biciclistul călător

aprilie 30, 2011 at 11:48 pm Scrie un comentariu

Povestire scrisă de  Cătălin Bătrânu, pentru concursul Veloteca

Îmi place să călătoresc. Stiu că-i cliseu, da ce să-i fac daca nu pot fi si eu original?. Îmi place să merg în locuri noi si să cunosc oameni care mai de care. Nu-mi pasă ce ascultă, ce fac sau cum arată, cât timp au ceva special. O dată am cunoscut un tip din Sibiu care mi-a făcut cadou o farfurie furată de la restaurantul unde lucra fiindcă nu-l plătiseră la timp. Era ciudat fiindcă eu doar îl intrebasem unde era gara, dar înca am farfuria acasă. Altă dată o babă dintr-un sat m-a chemat la masa de Crăciun fiindcă păream amărât, si între noi fie vorba eram, fiindcă ajunsesem în judesul gresit multumită unui program de autocare încurcat. Am nimerit în tren cu un mos betivan care mi-a povestit cum a fost la nunta părintilor lor si a fost trimis să aduca sase saci cu fundu-n sus si sase saci cu capu-n jos si a ajuns cu capul într-o scorbură, care desi era cam improbabil, tot a fost o poveste bună. De câteva ori era să iau foc fiindcă am obiceiul de a dormi prea aproape de focul de tabără, dar din fericire mereu a fost cineva să ma trezească cu niste apă pe flame si mi se alăture la o vorbă. De câtiva ani mă plimb si eu pe unde apuc, mai presus de toate cu ce apuc. Mai nou merg numai cu ocazia, care n-o fi o metodă prea eficientă dar măcar mai rămân cu vreo anecdotă interesantă. Când aflai că în străinătate nu se plăteste la autostop, acolo mă dusăi, să mai văd nisel lumea.

 La un moment dat am ajuns în Spania. Vizitam si eu si s-a nimerit să vizitez în perioada unui campionat de fotbal. Nu orice campionat de fotbal, ci unul pe care aparent Spania l-a câstigat. Zic aparent fiindcă nu sunt eu cu fotbalul, dar stiu să recunosc o victorie după cei mii de oameni care stau si dansează si urlă si cântă pe stradă. Din păcate, desi o priveliste foarte veselă, era neproductivă. Nu de alta, dar nimeni nu are chef de vorbă si nici barurile nu au chef să te servească atunci când toti stau si fac ceva dans însotit de lovituri în piept. Asa că mă plimbam eu pe străzi străine căutând ceva de făcut, că de avut cazare n-aveam. Îmi găsesc locul în compania unui tip ce cânta la mandolină pe stradă, care din păcate nu mai cântă că nu se auzea din cauza multimii. Asa că mă pusăi lângă el, eu lipsit de companie si el lipsit de cântare, si schimbarăm niste vorbe despre cum ajunserăm acolo. Eram obisnuit ca lumea să fie impresionată când le zic ca am făcut ocazia din România până-n Spania, dar el nu făcu niciun gest de gen. Indignat, îl întrebai cum ajunsese acolo, că se simtea pe el că nu-i spaniol. Nu de alta, dar spaniolii dansau. si el ce să facă, îmi zise.

 Era american, din Memphis, care călătorea prin Europa cu bicicleta. Mie-mi pică putin fata, fiindcă auzisem de biciclisti de-ăstia da credeam că-s mit. Mereu m-am întrebat cum o fi, asa că l-am bătut pe săracul la cap cu toate detaliile. Îmi zise că a fost si prin România la un moment dat, si că de vreo 2 ani numa pe drum o tinea. Stationa nitel prin orase cât să-si scoată banii de mâncare si gata. Avea o mini-remorcă la bicicletă unde-si tinea mandolina, cortul si hainele, si dormea pe sub poduri. Am stat câteva ore de vorbă, timp în care l-am presat cu întrebări despre cât îi ia de undeva până altundeva, cum nu moare de frig prin pod si tot asa, până i s-o acrit de mine si-a plecat. M-a marcat  tipul ăsta. Autostopisti, hipioti d-ăstia cu dubele, camionagii, oameni cu prea multi bani de dat, pe ăstia-i vezi mereu. El a fost tipul cu bicicleta.

 Mă întorsei acasă si m-am pus pe planuri. Eu cu bicicleta nu am mai mers demult, de când a mea a picat în Dunăre când eram mic. Mă apucai de folosit bicicletele prietenilor ca să exersez si de pus bani deoparte. Am primit până si o bicicletă d-aia de săli de fitness, nu cred că m-ajută cu ceva dar de stricat presupun că nu strică. Poate reusesc si eu să ajung pe drum asa cândva. Deocamdată exersez. Planul am început să mi-l fac, hărtile le studiez, deocamdată am planuri mai realiste: vara asta vreau să-mi vizitez toti prietenii din tară, din Dobrogea până-n Maramures. Dacă merge bine poate la anul merg în afară. Cine stie? Sperantă am. Singurul lucru care-mi lipseste e o bicicletă pe măsură.

Articolul de mai sus este înscris la secțiunea ”Cea mai bună poveste scrisă de un băiat”

About these ads

Entry filed under: Concurs Veloteca. Tags: .

Povestea 18 – În spate drum, în faţă drum, în mine libertate Budapest Critical Mass 2011

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Join 52 other followers

Blog Stats

  • 410,514 hits

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 52 other followers

%d bloggers like this: