Echipa Velobello la Prima Evadare

 

E prima dată când vin la Prima Evadare. De 3 ani de când se ţine, nu am îndrăznit nici măcar să particip ca fotograf amator. Însă azi am avut un motiv în plus să mă aflu acolo. Vremea al naibii de rea i-a descurajat pe mulţi dintre participanţi care au renunţat să se mai prezinte la start. Şi sor’mea era la un pas să renunţe, însă i-am fost alături şi am încurajat-o. Oricum nu i-ar fi stat ei în fire să se oprească, odată ce a intrat în cursă.

 Înainte de start am întrebat-o cum se simte:

A:  Oana, ce faci aici? Nu ţi-e teamă de noroi?
O:   Ba da, anul trecut a fost cam mult noroi şi am mers greu. Anul acesta cred că va fi şi mai greu.
A:  Cam în cât timp crezi că vei termina cursa?
O:  Sper în patru ore (timpul de anul trecut), dar vremea n-arată destul de bine şi dacă e mai mult noroi pe traseu o să merg mai greu decât de obicei. Îmi doresc doar să ajung întreagă, sănătoasă şi cu bine la sfârşit.
A:  Sunt multe fete azi la Prima Evadare?
O:  Nu ştiu, am văzut câteva, sunt curajoase…Mi-e cam teamă aşa, ca la orice concurs. Mă rog să nu fac pană că nu ştiu s-o repar (şi râde).

A:  Oana, din ce echipă faci parte azi?
O:  Velobelloooo…
A:  Bravooo! Succes!

 Apoi am întâlnit o altă fată drăguţă (Andreea):

A:  Cam în cât timp crezi că vei termina cursa?
Andreea: Important e să o termin, nu contează în cât timp şi să nu păţesc nimic, să nu mă accidentez.
A:  Cum te simţi azi că participi pe noroiul asta?
Andreea: N-am vrut să particip la început, dar au fost două zile cu soare şi prietenii mei m-au păcălit. Când am văzut aseară vremea, nu mai avea rost să renunţ. Am muncit prea mult, m-am pregătit, am pregătit şi bicicleta…

Şi s-a dat startul…

 Start cu coşuleţ cu tot 

Nu mă gândeam că o să ajung şi la finish, căci planul era să mă întorc acasă. A fost un sentiment de moment şi m-am urcat în maşina organizatorilor, plecând către Snagov. Mulţumesc Anca!

 Acolo, agitaţie mare. Se montau corturi, garduri, se pregăteau medaliile, iar fotografii îşi căutau locul cel mai bun ca să surprindă momentul. M-au impresionat foarte mult rapiditatea cu care se mişcau voluntarii, zgomotul elicopterelor ce filmau competita din aer,  buna cominicare dintre Daniel Sardan (organizatorul)  şi echipele de voluntari, marea forfotă ca totul să iasă perfect când primul concurent va sosi.

Oricât de mult s-a comentat asupra noroiului şi a vremii capricioase, nimic nu se compară cu organizarea impecabilă – mâncare din belşug, fructe, apă, traseu bine marcat, cort încălzit, camioane care cărau bagajele ca hainele bicicliştilor să fie curate la final, autocare şi camioane care asigurau transportul înapoi în Bucureşti, ATV-uri care aduceau concurenţii răniţi sau care abandonau cursa, asistenţă medicală permanentă, voluntari care ajutau şi încurajau concurenţii în timpul traseului, voluntari care notau timpul fiecăruia la sosire şi îl treceau automat online. Adică dacă stăteai în fotoliu acasă, aflai dacă prietenii tăi au terminat Prima Evadare, în timp real.

 Absolut minunat câtă muncă şi cât suflet au depus organizatorii în acest eveniment, care este cel mai bine organizat concurs din România. A fost o Primă Evadare mai grea ca niciodată. Pe lângă pasiune, trebuie să ai un caracter puternic şi multă ambiţie că să rezişti presiunilor. Felicitări tututor care s-au încumetat să participle şi mai ales celor care au terminat.

Primul concurent sosit a fost Cleppe Wouter (12:13:18).

Prima biciclistă a venit după aproximativ trei ore (13:23:33). Spre surprinderea mea, dar cred că a tuturor, premiul întâi la categoria feminin a fost câştigat de Zsuzsi Gyurka, care are doar 14 ani. Cu siguranţă vom mai auzi de ea pe podiumurile altor competiţii. Bravo!

 Pe locul 39 la categoria de vârstă 18-29 de ani, l-am întâlnit pe Bogdan Antohe. M-am uitat de trei ori la el până să-l recunosc, căci nu mă aşteptăm să fie prezent şi mai ales să obţină un loc aşa fruntaş în clasament. Bravo Bogdane, dragă! E un început promiţător. Succes! (Poţi vedea la ce maratoane şi-a propus să meargă aici ).

La un moment dat, toată atenţia fotografilor s-a concentrat pe Andreea Zeicu, o super gagică. Arăta bine, era într-o stare fizică maximă şi toată un zâmbet. Iată ce mi-a spus:

” De fapt pentru mine este a doua evadare, pentru ca am mai participat şi în 2010. De data aceasta a fost mai greu decât anul trecut, dar mă simt mai bine datorită rezultatului. Sunt pe locul 6, ca timp (15:02:38), dar având în vedere că sunt două tipe clasate pe locul 5, se decalează şi probabil voi fi pe 7. În plus, sunt printre primii 150, am făcut o grămadă de masculi …yeah! “

După aproape 8 ore de la start(17:51:40), iată că a apărut şi velobella Oana Deliu (sor’mea). Deşi estimase să termine în 4 ore, se pare că a fost extrem de dificil pentru ea. E cu adevărat curajoasă, având în vedere că se urcă pentru prima dată pe MTB anul acesta. A ajutat-o faptul că aleargă prin parcuri şi se antrenează pentru maratoane, dar şi că pedaleaza aproape zilnic în drum spre serviciu. Felicitări, draga mea! Sunt tare mândră de tine! Ieri la Eco maraton, azi la Prima Evadare…nu ştiu de unde atâta energie.

Felicitări concurenţilor şi organizatorilor! Vouă cum vi s-a părut? Aştept păreri Voi reveni cu o galerie foto în curând. O saptamană frumoasă tuturor!

About these ads