SkirtBike #2 – fuste mini, pălării, cochetării
mai 31, 2011 at 10:18 am Andreea 11 comentarii
credit foto – Ionuț Deliu
Pentru a doua oară ratez startul. Organizatoare fiind, întotdeauna am vrut să pornesc șirul de fete. Am pedalat și le-am ajuns din urmă, dar sincer chiar nu-mi mai doresc să fac asta la următoarea ediție. Sunt o grămadă de dezavantaje dacă pedalezi prima – stai în spatele mașinii de poliție și nu mai ai parte de vizibilitate, nu mai vezi bicicliste cochete, nu pălarii, nu fuste mini. Din cauza aceasta, am pierdut toată frumusețea paradei SkirtBike și acum mă uit cu jind prin fotografii. Nici nu mi-am dat seama că Ana, fata de pe afișul nostru, era și ea acolo.
Velobello sisters by Ionuț Deliu
Sunt încă impresionată de toate fetele minunate care au pedalat împreună cu noi, Velobello sisters. Nu-mi vine să cred că am reușit să adunăm atâtea fashioniste pe biciclete la un loc. Sunt chiar fericită că totul a fost atât de minunat, cum nici nu-mi imaginam că poate fi.
credit foto – Ionuț Deliu
Am muncit mult pentru asta, am avut alături de noi 7 voluntare dedicate – Anamaria Radu, Ana-Maria Radu, Andreea Ioana Cocoș, Adina Adam, Eva Georgia Adam, Nina Costea, Iuliana Manea, care au făcut ca SkirtBike să ajungă la urechile voastre, să aveți cele mai minunate huse de șa sau stickere, să vă împartă baloane, să vă aducă pe câteva dintre voi la start. Pe lângă ele, ne-au ajutat nespus cei doi prieteni devotați – Alexandru Tutunaru și Bogdan Deliu, fără de care nu ne-am fi coordonat atât de bine. Am avut un partener media de excepție – Bicla.ro, care a avut ideea de a realiza o școala de biciclit ad-hoc, din care au absolvit cu brio 14 bicicliste. Mulțumim membrilor echipei – George Hari Popescu – domnul manager-cameraman, Bogdan Antohe – domn’ profesor și Simcute - frumoasa fotografă.
credit foto – Ionuț Deliu
Și apoi, ca nimic din ce s-a desfășurat pe 29 mai să nu fie uitat, l-am avut alături pe prietenul nostru fotograf – Daniel Vrăbioiu, care a trăit cu adrenalină din cargo bike fiecare moment, iar acum muncește de zor să sorteze cele mai frumoase fotografii cu bicicliste.

credit foto – Titel Dragomir
Ne-am dorit ca totul să iasă frumos pentru voi și toate feedback-urile pozitive pe care le-am primit azi din partea voastră, îmi confirmă că SkirtBike #2 a fost un real succes! Cu siguranță n-am fi reușit fără voi, dragi bicicliste, care v-ați aranjat pălăriile și florile în păr, mai impresionant decât la o paradă de modă adevărată.
credit foto – Ionuț Deliu
Au fost și niște băieți simpatici în kilturi, care cred ca 10 feciori egalează frumusețea a peste 300 de domnițe. Așa zic ei…și noi, cu siguranță nu ne-am fi amuzat fără ei. Să zicem merci…
“Măcar pentru o oră, am vrut ca Bucureştiul să fie ca şi Copenhaga, unde pistele de biciclete sunt un catwalk urban continuu.“
We did it!
Entry filed under: Fete pe biciclete, SKIRT BIKE, VeloBello fashion. Tags: bicicliste, fashion, Fete pe biciclete, skirt bike, skirtbike 29 mai 2011, velobello.
11 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed



















1. FOTO Skirtbike a făcut oraşul mai frumos | Bicla.ro – pentru bicicliştii urbani amatori | mai 31, 2011 la 10:25 am
[...] Text, foto – Velobello [...]
2.
Zapacita | mai 31, 2011 la 12:37 pm
A fost tare simpatic. Data viitoare zic sa dublam numarul biciclstelor:)
3.
Andreea | mai 31, 2011 la 9:22 pm
Anul trecut am fost mai puțin de jumătate față de anul acesta, la anul poate va fi cum spui tu…
4. Flori, fete și băieți cu gâtul lung la SkirtBike #2 - Biciclete urbane – Biciclop | mai 31, 2011 la 2:12 pm
[...] și claxoane pentru Velobello și pentru fetele care ne-au arătat cum se pedalează [...]
5.
wanna | mai 31, 2011 la 5:45 pm
fetelor, se mai face concursul de anul trecut? cu cele mai cochete posesoare de bici
6.
Andreea | mai 31, 2011 la 9:21 pm
facem ! Deocamdată încă ne mai uităm prin fotografii…clar, ne va fi foarte greu să alegem
7.
Lill | iunie 1, 2011 la 3:30 pm
Doamne frumos a fost!!!!!!nu ma mai satur sa ma uit la poze
8.
Lill | iunie 1, 2011 la 3:32 pm
Multe pupicuri de la sute de km pentru toate biciclistele sic!
9.
Iuliana | iunie 2, 2011 la 6:15 pm
Bravo fetelor!
Am incercat si eu in fusta dar… cum incepeam sa pedalez, incepea si fusta sa mi se zbata disperata pe langa picioare. Nu stiu cum va descurcati ca mie mi-a atras atentia in permanenta. Tot drumul fusta s-a luptat de mama focului cu vantul.
10.
Gica Contra | iunie 7, 2011 la 12:21 pm
Asta-i farmecul…
11. The girls, the bikes, the skirts « miky's world | iunie 6, 2011 la 12:29 am
[...] o saptamana a avut loc Skirt Bike 2011, cel mai chic eveniment destinat biciclistelor din [...]