Posts filed under ‘Poveşti din şa’

Papergirl – bucuria de a dărui arta pe biciclete

Pentru că nu v-am povestit niciodată în detaliu despre frumosul proiect Papergirl, am să reiau un articol pe care l-am scris pentru Revista MBike în 2010.

credit foto – Bogdan Dumitrescu

Papergirl s-a născut  din dorinţa de a aduce arta cât mai aproape de public într-un mod inedit. Sunt oameni care nu au o cultură în ceea ce priveşte arta urbană, nu au timp de expoziţii sau mediul în care trăiesc nu le oferă ocazia să intre în contact cu ea. O dată pe an, arta împăturită într-un ziar se plimbă pe stradă şi se distribuie gratuit, pe biciclete. Trebuie doar să vă nimeriţi prin preajmă şi să vă bucuraţi de ea. Sute de artişti au ocazia să se facă cunoscuţi prin intermediul acestui proiect şi zeci de biciclişti se bucură că împart lucrările acestora trecătorilor. (more…)

august 27, 2011 at 11:57 am Scrie un comentariu

Trei zile cu bicicleta prin București

Cum nu am avut timp să mai scriu pe blog, am să vă povestesc cum m-am plimbat eu cu bicicleta săptămâna trecută, până am făcut bătături în palme. M-am trezit dimineața, cam aproape de prânz aș zice, pe la 10.30, că doar sunt în vacanță. Ce-i drept nu-mi place să mă trezesc la ora asta, mai ales când sunt în București și e foarte cald, dar au tras visele mai mult de mine. Am plecat de-acasă pe la 11 împreună cu bicicleta mea Rih, spre prietena mea Larisa, mare iubitoare de artă, de pisici și mai nou, de biciclete :) Ne-am băut cafeaua împreună și ne-am făcut planuri.

Pe la 12 am mers la Biciclop să iau o Gazelle în teste și mă bucur că am avut ocazia să pedalez pe o astfel de bicicletă (bike review aici).

(more…)

iulie 23, 2011 at 1:13 pm Scrie un comentariu

Vizită în Olanda. Câmpuri pline de lalele. Ziua Reginei

 Pe Daniela am întâlnit-o anul trecut la SkirtBike. Ţin minte că m-am uitat lung după ea, căci semăna perfect cu o persoană din oraşul meu natal. N-am îndrăznit să întreb cine e, dar m-am bucurat să o văd zâmbind de încantare, deşi afară turna cu găleata. Acum am dezvăluit misterul – nu e persoana din copilărie, e o biciclistă pasionată din Bucureşti, participă la competiţii ciclistice ca Prima Evadare, Surmont Marathon Azuga, Tuşnad Marathon, îi place să cânte la chitară şi să călătorească peste tot. Dacă se poate să intervină şi o bicicletă în programul ei, atunci devine o călătorie perfectă. De data asta a fost în Olanda şi a surprins acolo cele mai frumoase momente -€“ câmpuri pline de lalele, petrecerea de ziua Reginei, un adevărat festin la olandezi şi multe multe biciclete. Eu am salivat după fotografiile ei, ca după prăjiturile de la Capşa…

M-am întors săptămâna trecută din ţara bicicletelor, a lalelelor şi cum mai vrem noi să o denumim. Am stat 2 săptămâni pentru a fi de Paşte acolo şi de Ziua Reginei de asemenea.

Principalul motiv a fost să-mi vizitez sora geamănă care este voluntar acolo :)  (more…)

mai 18, 2011 at 11:29 pm 13 comentarii

De weekend

A fost un sfârşit de săptămână plin de evenimente. Joi  a avut loc petrecerea Papergirl în “ceaşca” mare numită Home Mătăsari. Mai exact s-au strâns prieteni, iubitori de biciclete şi de artă sau susţinători ai proiectului, ajuns la a doua ediţie. (more…)

mai 16, 2011 at 11:32 pm 2 comentarii

Cu bicicleta pe Transalpina

 by Oana Drăgulin
credit foto: Silviu Vlasceanu

Perioada concediilor se apropie, iar biciclistele deja se gândesc unde să plece în vacanţă. Dacă doriți să schimbați puțin aerul, să vă încălziți mușchii și să vă relaxați, vă recomand șoseaua Transalpina din Munții Parâng.

(more…)

aprilie 28, 2011 at 12:15 pm 5 comentarii

Oficial e primăvară!

Nu ştii ce pierzi dacă nu te plimbi cu bicicleta prin Bucureşti primăvara! E absolut minunat şi miroase a flori pe toate străzile. E singura perioadă când Bucureştiul mi se pare atât de frumos şi plimbările cu bicicleta atât de scurte. Mi-e atât de drag totul…

Iată-mă la prima şedinţa foto pe care i-o fac bicicletei mele minunate. După aproximativ 1600 de km parcurşi alături de ea, după atâtea gropi din cauza cărora a suferit, câini care au fugărit-o, după picnicuri petrecute împreună şi cele mai lungi plimbări pe care poate să le ducă asta mică, drumuri până la serviciu pe vremea când trebuia să merg pe lângă obositoarele linii de tramvai de la Lizeanu, după atâta praf inhalat sub pat pe timp de hibernare…Frumoasa Dahoniță îşi merita plimbarea printre flori, dar şi nişte fotografii pe măsura ei.

aprilie 11, 2011 at 6:23 pm 4 comentarii

Povestea 9-Prima doză e gratis!

Povestire scrisă de Bădescu Cristina-Daniela, pentru concursul Veloteca

Așa s-a întâmplat și în cazul meu cu Ella. Da, Ella este bicicleta care mă duce și mă aduce în fiecare zi spre și de la serviciu și se lasă pedalată printre străduțele orașului și aleile parcurilor.

Se întâmpla prin aprilie 2010, primăvară fiind, când olandezele au vizitat pentru prima oară Bucureștii noștrii. El a ales-o după caracteristicile tehnice, frâne pe tamburi, schimbător cu 3 viteze integrate în butucul spate, ax pedalier cu rulmenți, eu am ales-o cu inima. Dragoste la prima vedere, cum le place unora să spună.

Începutul a fost timid, pedalam cam doi kilometri dus-întors, locul unde îmi petreceam majoritatea timpului fiind aproape de unde stau. Cu timpul, distanțele s-au mărit și bicicleta a devenit una cu mine. Eram atât de fericită cu Ella, încât cred că acel seniment ar fi motivat orice persoană să pedaleze oricând, inclusiv pe ploaie. Vorba-ceea: „nu există vreme urâtă, ci doar haine nepotrivite”.

Ceva se schimbase în viața mea la acea vreme. Mă trezeam plină de viață, fericită că pot pedala bicicleta. (more…)

aprilie 4, 2011 at 12:44 pm 5 comentarii

Older Posts


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Join 51 other followers

Blog Stats

  • 408,307 hits

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 51 other followers

%d bloggers like this: