Olanda este una din țările cu cele mai multe biciclete pe cap de locuitor, e o țară de vis și a devenit pentru mulți dintre  bicicliști ca visul american. Când am poposit prima oară in Olanda, m-am oprit vreo zece minute în gară. Afară ploua torențial, iar eu nu mă puteam dezlipi din intersecția prin dreptul careia treceau cel puțin cinci bicicliste pe minut.

Am observat că olandezii nu se feresc de bicicletă când este vreme ploiasă, nu poartă cască și nu poartă pelerine. E adevărat că nu au o reacție prea plăcută la insistența capricioasă a vremii, dar nici nu renunță la pedalat. Mai mult decât atât, am observat că biciclistele sunt vizibile pe străzi, așa cum sunt bicicliștii în București, adică în numar muuult mai mare și de zeci de ori mai dese… Se vede chiar multă feminitate în alegerea bicicletelor pentru băieți, care sunt mai mult modele feminine sau cine știe, or fi luat bicicleta consoartei.

Pentru a mă bucura din plin de priveliști, de casele lor ca de turtă dulce, extrem de colorate, de toată agitația și dinamismul creat în jurul bicicletelor, m-am oprit în primul supermarket și-am luat o umbrelă. Mi-am luat jumătatea de braț și am pornit într-o boemă călătorie de dimineața până seara…

Olanda îți lasă cu siguranță un gust plăcut, în orice perioadă ai vizita-o. Oamenii chiar știu să se distreze și cel puțin se deplasează sănătos. Vreau să mă întorc curând acolo. Poate în perioada lalelelor. Vă readuc aminte cum s-a distrat Dana în Olanda poate vă fac și vouă poftă.

Să aveți un an plin de călătorii frumoase cu bicicleta sau fără, să cutreierați munții, să respirați aer curat, să faceți ce vă place vouă și să fiți sănătoși… Un an cu spor în toate!

Mie îmi place luna mai…

Calendarul poate fi comandat pe site-ul Chichiridiche sau Simcute.

Au fost 3 categorii – copii-1,2km (3-5 ani şi 6-7 ani – 36 participanţi), semimaraton -10km(8-11ani şi 12-14 ani – 127 participanţi) şi maraton-20km(15-18 ani, 19-29 1ni, 30-39 ani, +40 – 84 participanţi). În jurul orei 10 s-a dat startul pentru copii, cei mai mici dintre ei fiind însoţiţi de părinţi pe tot traseul. Era o nebunie să-i fi văzut pe toţi cum îşi încurajau concurentul, multe aplauze şi veselie, copiii pe biciclete şi triciclete, care ţipau de bucurie ca toată strada e a lor. După ce au pedalat 5 ture de bulevard dus-întors, aceştia au fost recompensaţi cu diplome de participare şi câte o plasă de dulciuri, iar cei mai buni dintre ei au primit medalii. Maratoniştii au ieşit în afara oraşului, pe drum neasfaltat, pe traseul Primăria Oneşti – Cartier 6 Martie – Sat Tuta – Sat Pârgaăreşti – Sat Tuta – Primăria Oneşti. Imagini aici. Din relatările câtorva participante, traseul a fost minunat, de dificultate uşor spre mediu, nefiind nevoie de pregătiri speciale pentru a-l parcurge. După maraton, toţi biciclişti au avut parte de o porţie de paste oferită de organizatori la Pasta Party, ca să îşi recapete energia, dar şi de o Eco tombolă cu accesorii pentru bicicletă.

Concluzii

Având în vedere că majoritatea participanţilor au fost copii, este bine că promovarea ciclismului începe de la o vârsta fragedă. Oneştiul, un oraş mic, rămas fără industrie, ar avea mult potenţial să ajungă un oraş bike frindly şi astfel de concursuri i-ar încuraja pe locuitori. Împrejurimile sunt absolut minunate, cu dealuri şi munţi, drumuri împădurite, oferind bicicliştilor dornici de plimbări în natură, posibilitatea de a explora trasee pitoreşti. Chiar regret că nu am avut o bicicletă în copilărie, dar nu e timpul pierdut – de fiecare dată când vin acasă, iau bicicleta şi mă plimb cu tata în afara oraşului.  Felicitări organizatorilor pentru iniţiativă, la cât mai multe astfel de concursuri!

16 septembrie e ziua în care parcările sunt dedicate oamenilor. Nu ratați Colțul bicicliștilor, o parcare pe care Bicla.ro o transformă într-o poveste cu biciclete – veți găsi o bicicletă pe un sistem trainer, proiecţii de clipuri de la plimbările  de grup din București, pliante şi stickere pentru bicicletă și limonadă pentru domnişoare   Mai multe detalii despre eveniment aici.

Ioana în “caruselul” de biciclete…

Bicicletă cu scăunele pentru copii

Footbikes-un fel de bicicleto-trotinete

Electra:

Basil:

Scott:

Mulțumim pentru fotografii ciclism.ro

Cum ar arata o fana Freddie Mercury perfecta? In afara de a asculta muzica si celelalte lucruri pe care le face un fan, aceasta ar trebui sa mearga pe bicicleta si sa poarte… mustata. Cele 10 fane frumoase care participa la marsul pe biciclete, au mustati aplicate.

”Tribute to Remember Freddie Mercury” prezinta ”Bicycle Race – Be Freddie for A Day”.  Fanii Freddie si toti cei care doresc sa sustina marsul sunt invitati la intalnire sambata, 10 septembrie, la ora 16.00, in Parcul Izvor, la standul I’Velo. La 16.30 se da startul marsului pe biciclete, pe traseul Splaiul Independentei – Bd. Unirii – Piata Alba Iulia – Bd. Decebal – Str. Dristorului – Str. Baba Novac, cu finish in Parcul I.O.R., la standul A.R.A.S. – Asociatia Romana Anti SIDA, din cadrul ONG Fest.

 Marsul e condus de un grup de fete frumoase, imbracate in tricouri Mercury Phoenix Trust – Freddie for a Day, dar toata lumea e binevenita sa se alature.Marsul pe biciclete este organizat in cadrul evenimentului ”Tribute to Remember Freddie Mercury”, avand girul miscarii internationale “Freddie for a Day”, care are ca scop strangerea de fonduri pentru combaterea HIV/SIDA.

Venise ziua cea mare și cea mai frumoasă parte a proiectului Papergirl: distribuția lucrărilor de artă pe biciclete. A fost ținută în taină, în mare parte, traseul necunoscut, pentru ca oamenii care se nimereau în calea noastră să fie cu adevărat norocoși.

Ne-am deghizat în papergirls și paperboys, ne-am umplut coșulețele cu role de lucrări de artă, ne-am decorat bicicletele cu stegulețe colorate, am claxonat să răsune Bucureștiul de veselie și am strigat melodios “PAPERGIRL”, ca un fel de chemare – a ajuns arta și pe strada ta.

Lumea din jur mi s-a părut mult mai frumoasă, șoferii mai atenți la bicicliști și mai receptivi, oamenii mai încântați că au primit un cadou de la niște trecători necunoscuți. Nici străinilor care se aflau într-un autobuz turistic nu le-a mai păsat de arhitectura de pe Bulevardul Magheru, îndreptându-și toată atenția asupra noastră.

Anul  acesta lucrările au fost mai variate – de la desene făcute de copii de grădiniță, până la personaje fabuloase și au putut fi admirate timp de două săptămâni în Cool Cat. Clătitele pufoase, pisicile aristocrate, cățelul Lola, universul colorat al lui Alex Sahlean, personajele de poveste ale Alexandrei Albu, benzile desenate ale oamenilor visători, oameni, obiecte și locuri surprinse sau imaginate de diverși artiști, i-au încântat pe cei care și-au făcut timp să viziteze expoziția colectivă.

Alexandra Albu

Alex Sahlean

Despre proiect v-am mai povestit aici. Dacă v-a plăcut inițiativa și vreți să participați la următoarea ediție Papergirl, scrieți-ne la papergirl.ro@gmail.com.

We believe art is for everyone!

foto - BOGDAN DUMITRESCU

credit foto – Bogdan Dumitrescu

Papergirl s-a născut  din dorinţa de a aduce arta cât mai aproape de public într-un mod inedit. Sunt oameni care nu au o cultură în ceea ce priveşte arta urbană, nu au timp de expoziţii sau mediul în care trăiesc nu le oferă ocazia să intre în contact cu ea. O dată pe an, arta împăturită într-un ziar se plimbă pe stradă şi se distribuie gratuit, pe biciclete. Trebuie doar să vă nimeriţi prin preajmă şi să vă bucuraţi de ea. Sute de artişti au ocazia să se facă cunoscuţi prin intermediul acestui proiect şi zeci de biciclişti se bucură că împart lucrările acestora trecătorilor. Motto-ul Papergirl este: „Oricine primeşte o rolă este norocos și banii nu pot cumpăra norocul! În plus, e mult mai distractiv să primeşti ceva atunci când nu trebuie să dai nimic în schimb!”

            Deşi ideea este americană, Papergirl este un proiect anual de street art iniţiat de Aisha Ronniger în Berlin în 2006. Pe atunci, Berlinul suferea în urma schimbării legislaţiei privind limitarea artei stradale. Astfel, Aisha a găsit o soluţie ca oamenii să nu piardă contactul cu street art-ul şi prin intermediul acestui proiect, atât ea cât şi alţi artişti, să nu fie judecaţi pentru că încalcă legea.  Între timp s-au alăturat  şi  alte oraşe din lume cum ar fi Albany-NY, Cape Town,  San Francisco, Portland, Sao Paulo sau Norhampton.  În 2010, România măreşte lista Papergirl cu Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Braşov. Iniţiatoarea proiectului în România este Bianca Mihai, care a descoperit proiectul pe Wooster Collective, un site dedicat prezentării artei stradale efemere, plasată în oraşe din toată lumea. Nu a mai stat pe gânduri şi i-a scris Aishei. „Raspunsul la primul mail trimis a venit în mai puţin de o oră. După 3 mailuri schimbate vorbeam deja cu ea la telefon. Aisha e o persoană minunată şi ne-a fost alături pe tot parcursul proiectului” , spune Bianca. Le-a comunicat vestea prietenelor ei – Andreea Găzdaru şi Octavia Paul care s-au alăturat proiectului şi în martie au dat sfoară în ţară.

            Papergirl cuprinde  3 etape: strângerea lucrărilor, expoziţia şi distribuţia. 

            Prima etapă s-a desfăşurat din martie până în iulie şi fetele au colectat lucrările din toate colţurile lumii. Au început timid, cu lucrările prietenilor, apoi au primit prin poştă, din diferite părţi ale ţării. S-au întâlnit personal cu artiştii din Bucureşti care au vrut să doneze un desen, o pictură, un colaj sau o fotografie. Au avut supriza să primească colete şi de la artiştii care au trimis ani de-a rândul desene la Papergirl Berlin. Nu există limitări în ceea ce priveşte formatul, subiectul sau cantitatea lucrărilor trimise. Fiecare artist a trimis câte lucrări a vrut, pentru ca în final rolele să conţină amestecuri unice de lucrări. Pentru a fi cât mai aproape de public, fetele s-au prezentat la mai multe evenimente urbane.  „Am participat la Street Delivery, am fost şi la Summer Jam, am ajuns chiar şi pe “€Motoare”€™ la ziua culturală din cadrul ADfel-singurul eveniment de publicitate neconvenţională din România. Ideea a fost că merită să mergem oriunde, chiar şi pentru o lucrare şi aşa am făcut.”, spune Bianca. “Am încercat să ajungem la toate evenimentele la care am fi mers noi. Poate am fost puţin egoiste, dar a fost cu succes. Oamenii ni s-au alăturat în locuri în care nu ne-am fi aşteptat, cum ar fi pădurea Păulești, într-o zi cu ploaie. Street Delivery este un loc în care merg oameni deschişi şi plini de creativitate şi idei, exact ce ne place nouă ”, adaugă Octavia.

Papergirls în Berlin

            Organizatoarele au mers mai departe. Nu puteau rata întâlnirea de la Berlin cu papergirls şi paperboys din toată lumea, unde Aisha Ronniger şi prietenii ei le-au primit cu foarte multă căldură. Timp de 5 zile au avut o grămadă de activităţi: au vizitat expoziţia, au participat la o dezbatere publică pe tema “The art of giving art” alături de coordonatoarele proiectelor Papergirl din Cape Town, Albany-NY şi Northampton, împreună cu designeri, artişti şi curatori de street art din Berlin şi au participat la un workshop de biciclete mutante. Timp de 8 ore, au rulat cele 584 de role de lucrări împreună şi le-au distribuit pe străzile Berlinului cu fluiere şi claxoane.  La final, au avut surpriza să primească din partea Aishei o rolă cu lucrări care să fie expuse şi apoi distribuite în Bucureşti.  “Cei de la Berlin au fost minunaţi.  Sincer, ne-am simţit ca acasă din prima zi în care am ajuns.  După ce am aflat cum s-au descurcat celelalte papergirls şi după ce am participat la distribuţia din Berlin, am dobândit un plus de încredere în proiect. Ne-am întors cu mult mai mult entuziasm decât aveam înainte”, declară încântată Andreea.  Şi Octavia a căpătat mai multă încredere: “Vizita la Berlin a fost foarte importantă pentru proiectul nostru, pentru că ne-a ajutat să ne facem o idee despre cum ar trebui să arate expoziţia. A fost impresionant să văd câtă amploare a luat proiectul acolo, am învăţat multe în săptămâna petrecută în Berlin.”

credit foto – Oana Manea

            A doua etapă – expoziţia - s-a desfăşurat între 14 şi 30 august(2010). Înainte ca rolele de artă să fie distribuite, lucrările reprezentative au fost expuse pe perete, iar restul au fost strânse în lădiţe pentru a putea fi răsfoite de public. Timp de 2 săptămâni, expoziţia a putut fi urmărită în Home Mătăsari, aceasta găzduind în ultima vreme mai multe evenimente culturale. În fiecare zi  fetele şi-au întâmpinat vizitatorii cu brioşe şi limonadă, iar fiecare seară avea un rol aparte – seara muzicienilor, seara de film, seara de literatură, seara de teatru, inclusiv seara bicicliştilor, iar sfârşitul de săptămână era al artiştilor.

credit foto – Oana Manea

            Ultima parte – distribuţia – a fost punctul culminant şi cea mai frumoasă parte a proiectului prin faptul că a adus impreună oameni care au lucrat la proiect, oameni care au trimis o lucrare de artă, prieteni, colegi, vecini, etc.  Am primit o invitaţie din partea Biancăi să mă alătur altor papergirls şi paperboys. Nu am stat prea mult pe gânduri şi a doua zi m-am prezentat la expoziţie, locul de pornire. Traseul era încă ţinut secret, rolele de lucrări aşteptau cuminți  în camera de oaspeţi, organizatoarele erau pe ultima sută de metri cu pregătirile – confecţionau steguleţe, ataşau coşuleţe bicicletelor pentru ca rolele să fie ţinute în siguranţă pe parcursul distribuţiei. Cu toţii aşteptam să vedem care va fi reacţia trecătorilor norocoşi care vor primi o rolă.

credit foto – Bogdan Dumitrescu

            Cum a perceput publicul din România proiectul Papergirl? A meritat munca depusă timp de 6 luni ca distracţia şi distribuţia în sine să dureze doar câteva ore?

• Bianca Mihai: œ”E cu da şi cu optimism la toate.  Oamenii au înţeles din prima şi rareori a fost nevoie de explicaţii suplimentare . A fost peste aşteptările mele chiar în condiţiile în care am încercat să nu am aşteptări (excepţie fac câţiva artişti consacraţi din street-art-ul românesc ) Experienţa a fost similară celei din Berlin  din punct de vedere al felului în care s-a desfăşurat distribuţia, doar că rolul jucat a fost puţin diferit. Am avut însă mare încredere în toţi cei care au pedalat alături de noi în Bucureşti şi asta mi-a permis să mă bucur de momentele distribuţiei. meritat şi o luăm de la capăt în martie 2011.”

• Octavia Paul:  ”Proiectul a fost primit foarte bine. Toată lumea era încântată de ideea Papergirl, Am fost surprinsă de câtă lume auzise de noi, eu ocupându-mă de partea offline a proiectului. Munca de luni de zile a meritat cu siguranţă. Distribuţia e punctul culminant, care nu trebuie ratat sub nici o formă. Experienţa Papergirl Berlin ne-a ajutat mult la organizarea distribuţiei în Bucureşti, unde ne-am adunat câţiva prieteni şi susţinători ai proiectului şi am pedalat prin oraş. Ne-am rătăcit puţin, dar lucrările au ajuns în siguranţă la oameni şi am avut o ultimă zi frumoasă, emoţionantă chiar.”

• Andreea Găzdaru:  “Am urmărit reacţia celor care au primit role şi majoritatea erau cu zâmbetul pe buze. Munca a meritat în mod cert, m-aş apuca acum din nou,  iar distracţia nu a durat o oră, distracţie a fost pe tot parcursul proiectului, de-asta a şi ieşit aşa de bine. Ne-am distrat şi la Street Delivery, la Summerjam, la Berlin şi în Home Mătăsari timp de 2 săptămâni cât a durat expoziţia.”

credit foto – Bogdan Dumitrescu

            Venind din afara organizării şi participând  doar în rolul de distribuitor, eu m-am simţit minunat. Mi se pare interesant modul în care se colectează lucrările de artă ca mai apoi să fie împărţite random pe stradă, indiferent de naţionalitate, vârstă sau profesie. Astfel,  papergirls ca şi mine, mergând pe bicicletă, cărându-şi fiecare în coşuleţe rolele, au avut ocazia să ofere un cadou unic  trecătorilor norocoşi – poliţişti, taximetrişti, şoferi RATB, oameni care se plimbau în acel moment pe stradă, oameni care se întorceau de la serviciu, oameni care nu se întâlnesc în mod frecvent cu arta urbană. Pentru moment, am trăit experienţa distribuitorilor de ziare din America când o doamnă m-a întrebat “de la ce firmă sunteţi?” Am trecut amuzată mai departe. Lumea pe care am văzut-o eu de pe bicicletă a fost încântată şi deschisă să afle cât mai multe despre ceea ce facem. Doar nişte nepăsători au jucat fotbal cu rolele noastre, însă am avut grijă să le ridicăm şi a le dăruim mai departe.

credit foto – Bogdan Dumitrescu

             Proiectul Papergirl se bucură de un bun început, a câştigat încrederea oamenilor în primul rând. Pe viitor fetele îşi doresc să aibă aceeaşi amploare ca cea din Berlin şi arta să fie mai bine percepută de oameni. “ Eu zic că ne-am atins obiectivul: cine a trebuit să afle de proiect a aflat, cine a venit la expoziţie a înţeles despre ce e vorba, iar cei care ne-au fost alături au înţeles că nu e o chestie pe care “trebuie” să o faci, ci o faci din plăcere şi fără obligaţie. Toată lumea a lucrat cât se poate de relaxat şi totul s-a legat. Mai ales că nimeni nu a vrut să scoată nici un ban din acest proiect”, spune Andreea. “Vom continua în acelaşi fel,  cu o echipă puţin mai extinsă.  Au fost oameni care ni s-au alăturat de la deschiderea expoziţiei şi alături de care Papergirl s-a realizat: Iulian Vacarean – care ne-a primit în Home Mătăsari, Andi Gheorghe – care lucrează la filmuleţul Romanian Papergirl 01, Kina – artistul care ne-a dăruit noua identitate vizuală, Alex Sahlean – care a transpus-o pe tricouri şi muţi, mulţi alţii care ni s-au alăturat în ziua distribuţiei şi cărora le mulţumesc,” încheie Bianca.

            Prin această iniţiativă, 180 de oameni au primit arta cadou la ei acasă, fără să ofere nimic în schimb. A fost de ajuns un zâmbet schiţat care să ne facă să înţelegem că mesajul nostru a fost înţeles. Distribuţia s-a încheiat cu o mare petrecere la care au participat organizatoarele, artiştii, papergirls şi paperboys, prieteni şi toţi cei care au dorit să se alăture. Din martie, Bianca, Andreea şi Octavia vă aşteaptă cu noi lucrări la  www.romanianpapergirl.com pentru o nouă ediție Papergirl.

Pe la 12 am mers la Biciclop să iau o Gazelle în teste și mă bucur că am avut ocazia să pedalez pe o astfel de bicicletă (bike review aici).

Am mers împreună până în bd. Lacul Tei, acolo unde am stat tot  anul și mai aveam câte ceva de rezolvat ca să mă mut definitiv. Pe la Lizeanu, m-am întâlnit cu o biciclistă tare drăguță – Florina, studentă la Facultatea de Arhitectură. Mi-a promis că ne vom revedea pe străzile Bucureștiului, dar peste vreo doi ani, căci anul viitor va pleca cu o bursă de studii în Berlin. Succes Florina!

 Apoi am pornit spre Parcul Cișmigiu, trecând prin Parcul Circului – un parc tare drag mie, prin care îmi petrec  adesea timpul. În Cișmigiu m-am întâlnit cu Oana, sora mea, care era tare nerăbdătoare să  vadă cum merge o Gazellă. Am petrecut vreo oră împeună, timp în care am făcut și un photo shooting cu bicicleta.

Apoi am plecat spre Piața Victoriei, unde aveam să mă văd cu Cristina pentru a-i livra tricoul ei cu biciclete.  Cristina are și ea o frumoasă bicicletă Gazelle.

Mi-am continuat drumul spre  Parcul Herăstrău. Acolo mă aștepta Mădălina, o biciclistă cu care m-am împrietenit la SkirtBike. Ne-am plimbat împreună câteva minute, apoi ne-am așezat la povești, timp în care am admirat veverițele jucăușe care se perindau prin fața noastră.

Între timp a venit și Alex, prietenenul meu, am mâncat o înghețată în Herăstrău și am plecat să pedalăm pe străzile Bucureștiului.

Am lăsat bicicleta Gazelle la ea acasă, în curtea celor de la Biciclop și mi-am continuat drumul cu Rih-ul meu.

Într-un final, am ajuns la Facultatea de Medicină Veterinară, acolo unde Alex le predă studenților și își petrece majoritatea timpului.

Bicicletele au înnoptat acolo și noi am plecat din București. A doua zi le-am recuperat și ne-am continuat călătoria, de data asta nu în plimbare, ci fiecare cu treburile lui. Am mers împreună doar până la Parcul Izvor, acolo unde 300 de biciclete roșii așteptau să fie luate acasă.

Eu am fost însoțită de oaia mea.

Între timp mi-am cumpărat pensule și culori din centrul vechi, iar pe la 17.00 am ajuns în parcul Lumea Copiilor, unde ne-am adunat mai mulți să împărțim pliante pentru Cea mai mare oră de sport. Evenimentul are loc azi de la 9.00 la 21.00 în Parcul Lumea Copiilor, iar mai multe detalii aflați pe miscareafacebine.ro

De aici am pornit în altă călătorie în Parcul Tineretului, cu scopul de a înștiința cît mai multă lume.

Niciodată nu am împărțit pliante, dar să știți că a fost tare plăcut să le dai oamenilor de știre de pe bicicletă.

Plimbându-mă șase ore pe zi în parc, am observat schimbarea în bine. Polițiștii patrulează pe cai.

Paznicii merg pe bicicletă.

Părinții ies cu copii în parc.

Și am împărțit pliante până seara.

A treia zi a fost cea mai frumoasă. Puțin mai răcoroasă și mai mulți oameni interesanți. Am întălnit două pălărioase cochete. Am întrebat-o pe cea mică dacă i-ar plăcea să pedaleze pe bicicleta ei și mi-a răspuns că i-ar plăcea să-și ia mama ei o bicicletă nouă și să o plimbe tot așa. Tare drăguțe erau amândouă!

Apoi l-am întâlnit pe nea’ Marin, care pedala pe bicicleta lui, Victoria. Despre asta, am să vă povestesc în detaliu într-un post viitor.

Tot pedalând, mi-au sărit în față Mihaela și Puc. Cățelul Puc era tare încântat că poate lătra la toți cățeii de la înălțime. El s-a obișnuit cu plimbările în coșul de bicicletă, de opt ani de când o acompaniază pe Mihaela în acest fel.

Și uite-așa a fost sfârșitul meu de săptămână. Pedalare plăcută tuturor! Nu uitați azi, cea mai mare oră de sport, în Parcul Lumea Copiilor.

Săptămâna trecută am încălecat pe-o Gazellă și-am plimbat-o cât am putut de mult. Adică vreo 6-7 ore în continuu, prin 3 parcuri, străduțe liniștite, bulevarde blocate, piste și trotuare. Mi-am luat o pălărie la mine ca să rezist razelor ucigătoare și m-am bucurat de vântul care-mi sufla în păr, dând la pedale. Prima și cea mai frumoasă impresie pe care o am despre ea, este că bicicleta Gazelle te înalță, oferindu-ți mai multă vizibilitate și o imagine de ansamblu foarte bună.

Am luat-o dintr-o curte înverzită și liniștită, cu aer olandez, unde-și așteptau stăpânii și alte surate de-ale ei. Fără îndoială, Gazelle Toer Populair era prințesa lor și mă bucur că am avut ocazia să mă simt olandeză pentru o zi alături de ea.

Despre brand

Iute și grațioasă, asemenea unei gazele, bicicleta Gazelle este una dintre cele mai potrivite biciclete de oraș. De origine olandeză, Gazelle este o regină duplicată până în prezent de peste 13 milioane de ori. Regină, pentru că în 1992, cu ocazia centenarului, Gazelle a primit din partea Prințesei Margriet distincția de “companie regală”. Istoria Gazelle începe în 1892, cand Willem Kölling și Rudolf Arentsen au vândut primele trei biciclete sub numele Arentsen and Kölling, din 1902 botezându-le Gazelle. În primii 62 de ani au vândut 1 milion de biciclete, iar 12 ani mai târziu, în 1966, au ajuns la 2 milioane. De atunci, bicicletele Gazelle au început să fie din ce în ce mai populare, și vânzările au început să crească, bucurând în jur de 400.000 de posesori pe an.

De fiecare dată când un olandez învață pedalatul, bicicletele produse în Dieren sunt la datorie. Toer Populair a fost de-a lungul timpului sursa de inspirație pentru generații întregi de biciclete din întreaga Olandă. Dacă vrei un Mercedes Benz pe două roți, Toer Populair este de fapt, ceea ce cauți.

Datorită formei absolut minunate, bicicleta atrage foarte multe priviri. La un moment dat m-am simțit ca-ntr-o reclamă: oamenii pe lângă care treceam, se opreau din activitățile lor și întorceau capul după mine. Chiar și șoferii au fost atrași, făcându-mi loc în trafic sau oferindu-mi prioritate. Am tot auzit exclamații de genul: “Uite-o Gazelle!”  asta denotă popularitatea brandului, dar și frumusețea bicicletei.

Specificaţii tehnice:

Cadrul bicicletei – din oțel, este unul de tip “loop”, curbat și elegant, poziționat la 70 de grade, oferindu-ți posibilitatea să treci ușor cu piciorul peste el și este numai bun pentru o îmbrăcăminte feminină.

Datorită geometriei cadrului, poziția dreaptă în șa este foarte confortabilă.

Privind cu atenție, am observat finisajele perfecte și o sudură foarte fină a cadrului, la trecerea de la o țeavă la alta.

Schimbătorul este Sram, cu 7 viteze integrate în butucul roţii din spate și este perfectă pentru deplasările în oraș. Sincer, m-am lăsat dusă de val și am omis să mă uit la acest aspect, simțindu-mă confortabil la viteza a 4-a. Noroc de Sorin, care a avut grijă să mă completeze.

Bicicleta vine echipată cu o șa Brooks B67. Fiind din piele naturală, la început mi-a creat puțin disconfort până m-am obișnuit cu ea. Proprietara unei Gazelle se va bucura de o astfel de șa, delicată și rezistentă, care se va înmuia și va căpăta formele posesoarei, fiind foarte confortabilă în timp. Ea se poate regla, însă nu știu să vă spun dacă se manevrează ușor, deoarece era potrivită pentru mine când am intrat în posesia bicicletei.

Are protecție de fustă și de lanț, un detaliu mult căutat de majoritatea biciclistelor.

Ghidonul este curbat și are o manevrabilitate ușoară în trafic.

Frâna din față  este integrată în butuc, iar cealaltă poate fi acționată cu ajutorul pedalelor. Mie personal nu-mi place, pentru că mereu pornesc mai ușor cu piciorul drept și dacă nu sunt atentă să îmi fixez din timp pedala, ezit destul de mult la semafor, îngreunându-mi plecarea.

Pentru alții, poate fi foarte plăcut, pentru că le aduc aminte de bicicletele din copilărie, care aveau frânele concepute pe acest sistem.

Accesorii incluse: cricul, care mi s-a părut destul de inestetic în comparație cu designul deosebit al bicicletei, dar totuși foarte stabil și o apărătoare prelungită a roții din față, pe care personal aș da-o jos. Știu că este foarte utilă când plouă, dar infrastructura Bucureștiului nu-mi oferă confort să pedalez pe vreme ploioasă, prin urmare n-aș avea nevoie de ea. Avantajul cricului este manavrabilitatea ușoară, spre deosebire de cel de la bicicletele Nirve.

Sistemul de iluminare este prevăzut cu dinam frontal, acționat din butuc și un stop în spate.

Bicicleta Gazelle poate fi accesorizată cu un coș din nuiele, sau o geantă frumoasă de piele, atașată pe portbagajul din spate. Faceți abstracție de coșulețul meu total nepotrivit, care mi-a fost pus din grabă/ nerăbdare.

Claxonul este captivant, DING DONG-ul n-are cum să nu atragă atenția asupra ta în trafic.

Gazelle este o bicicletă cu un design deosebit și creată cu multă atenție la detalii.

Pentru siguranța biciclistelor, posedă un sistem antifurt poziționat pe roata posterioară, des întâlnit la bicicletele olandeze. Roata poate fi blocată rapid cu ajutorul unei cheițe și este un sistem util dacă intri într-un magazin mic. Eu mă înțeleg de minune cu el la bicicleta mea Rih. E adevărat că nu poți să te deplasezi prea departe de bicicletă, dar pentru moment poate intimida hoții.

Bicicleta Gazelle a fost testată de 3 persoane, toate posesoare de alte biciclete. De mine:

De Oana, care deși avea interdicție de la medic, îi ardeau tălpile să o încerce câteva minute. A fost impresionată de toate gazelele care se regăseau pe bicicletă, dar și de poziția confortabilă.

De Mădălina, care a zis că diferența dintre bicicleta ei și o Gazelle e ca diferența dintre o Dacie și-un Mercedes.

Dezavantaje  

 -are cam multe kg, abia am reușit să o urc trei trepte;
- mărimea o face greu de urcat pe scări sau în lift, dar dacă ai un garaj/boxă o poţi ţine în siguranţă, greutatea ei nu va mai fi o problemă
- prețul: 3399 ron, destul de ridicat pentru posibilitățile românilor.

Nu mi-au plăcut pedalele, cricul, apărătoarea prelungită, frâna de pedală.

Concluzia: Gazelle Toer Populair se prezintă foarte bine pentru o bicicletă de oraș, are un look captivant care va atrage toate privirile asupra ta, este iute în trafic, dar se poate adapta la viteza melcului când vrei să admiri florile din parc.

Testul a fost posibil cu ajutorul magazinului BICICLOP și poate fi găsit  în strada Povernei, nr. 25. La capitolul customer service, băieții mai au ceva de lucrat, dar făcând abstracție de acest lucru, veți găsi în curtea lor multe minunății de biciclete olandeze, colorate și înflorate pe toate gusturile.

Aștept și părerile voastre despre bicicletele Gazelle. Să aveți o săptămână excelentă!