Pedalând pe loc – spinning

Iulie 29, 2009 at 7:25 pm 8 comentarii

By Cici:

Dintotdeauna mi-a plăcut să merg cu bicicleta, dar nu am avut niciodată curajul să merg prin Bucureşti cu una, nici măcar prin parcuri.  O alternativă safe pentru o fricoasă ca mine, iubitoare de biciclete, a fost să fac cycling/spinning  indoor. Aşa că, acum un an jumate, m-am prezentat la prima sesiune de cycling.

Eram convinsă că am o formă fizică bunicică (mai ales că nu sunt o persoană sedentară), dar …după 50 de minute de pedalat în poziţia 1,2 şi 3 (cunoscătorii ştiu ce spun), am avut senzaţia că mă prăbuşesc. Când m-am dat jos, subit mi-am adus aminte de Bridget Jones care a avut aceeaşi reacţie după ce a „lucrat”  la bicicletă :). Şi cum slăbiciunea de moment nu a fost suficientă, am avut şi o febră musculară înfiorătoare timp de o săptămână. Dar nu am renunţat la spinning. Am continuat şi acum abia aştept orele de cycling.

La ore am observat că mergem cam aceeaşi oameni, încet, încet am început să ne salutăm, să glumim până începe ora, că apoi nu mai suntem în stare nici să respirăm, darmite să mai şi vorbim. Câţiva dintre cei care vin la ore au echipament pentru cycling (mi-am dat seama că poţi fi fancy şi la orele de sport, nu doar pe stradă), dar mulţi vin îmbrăcaţi în trening. Asta nu înseamnă că nu am văzut şi fete ce au venit doar să îşi prezinte echipamentul, dar nu au mai revenit.

Women on Bicycles --- Image by © John Springer Collection/CORBIS

Women on Bicycles --- Image by © John Springer Collection/CORBIS

Ora în sine e foarte solicintantă fizic, dar cumva te mobilizezi să faci ce îţi spune instructorul şi nici nu îţi dai seama când au trecut cele 50 de minute. Iar dupa ce s-a terminat ora, te simţi bine, dar şi obosit în acelaşi timp. E o senzatie ciudată, eşti fericit, dar nu poti zâmbi din cauza oboselii.

Recomand orele de spinning celor care sunt stresaţi, celor care nu pot dormi seara şi celor care nu vor să mai mănânce târziu. Dupa oră, sigur nu vor mai simţi foamea 😉

Anunțuri

Entry filed under: Cafeneaua biciclistă, Fete pe biciclete. Tags: .

Pe 2 roţi prin Bucureşti 2 prieteni şi-o bicicletă

8 comentarii Add your own

  • 1. Anca S  |  Iulie 29, 2009 la 11:32 pm

    Hm, suna bine si pare o varianta mult mai sigura decat mersul pe bicicleta prin Buc. De cativa ani, de cand m-am mutat aici, am renuntat la asta, ferm convinsa ca e sinucidere sigura, sooner or later. Unde se intampla orele de pedalat?

    Răspunde
    • 2. OanaVeloBello  |  Iulie 30, 2009 la 12:14 pm

      Anca, daca stii sa mergi pe bicicleta, te invit la o plimbare…e mult mai placut si mai sigur daca pedalezi impreuna cu cineva. De obicei alegem rute safe, parcuri, bulevarde cu trotuare largi, ca sa fie o plimbare de placere, nu inca un stres.
      Prietena mea care a scris articolul face spinning la WorldClass. Am insotit-o si eu o data, e chiar fun si nu e deloc usor, cum ar crede unii.

  • 3. lupul cel rau  |  Iulie 31, 2009 la 10:43 am

    si care e smecheria cu pedalatul pe loc?

    hm, gagici, ce pretentii sa ai de la ele?

    Răspunde
    • 4. OanaVeloBello  |  Iulie 31, 2009 la 11:04 am

      nu-ti dai seama pana nu incerci :), pacat ca ai preconceptii legate de gagici, pentru ca la orele de spinning vin in egala masura si barbati. cred ca poza te-a indus in eroare 😀

    • 5. Andreea  |  Iulie 31, 2009 la 1:20 pm

      mai lupule…eu ma duc la inot si piscina e langa sala de spinning, sa stii ca la geam eu vad numai barbati la pedalat, in ultima luna am vazut doar 2 fete. Asta ma face sa cred ori ca vin mai multi barbati decat femei, ori ei se aseaza la geam sa vada gagici in costum de baie :))

  • 6. lupul cel rau  |  August 2, 2009 la 5:44 pm

    hai lasa

    Răspunde
  • 7. Valentin  |  Septembrie 13, 2009 la 9:41 am

    E formidabilă ideea cu spinning-ul. Un antrenament cardio foarte bun, care nu-ţi încarcă deloc articulaţiile, deci indicat celor care au probleme cu greutatea. Felicitări pentru blog!

    Răspunde
  • 8. Andreea  |  Septembrie 13, 2009 la 3:24 pm

    Multumim pentru aprecieri 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Alătură-te altor 53 de urmăritori

Blog Stats

  • 453,623 hits

%d blogeri au apreciat asta: