Atenţie! se fură biciclete!

Septembrie 9, 2009 at 6:43 pm 16 comentarii

missingSursa foto:  portocalamecanica.ro

Ieri mi s-a furat bicicleta, deşi era ascunsă undeva la subsol, sub scară de nici eu n-o mai vedeam. De fapt nu era a mea, era lăsată în grija prietenului meu de către un student de-al lui, pe perioada verii. Şi acum vacanţa s-a terminat şi va veni înapoi să meargă împreună la facultate. Dar nu-i. Ce o să-i zicem? Ce o să creadă? Era o bicicletă de 100 de lei dar ce contează, era a lui! Am început să mă sperii din ce în ce mai tare. Îmi fac griji pentru Dahoniţa mea. Săptămâna trecută am fost la cineva în vizită şi m-am întalnit pe scară cu o doamnă care m-a avertizat să nu îmi las bicicleta legată de balustradă, că într-o zi s-au furat 2 biciclete legate. Eu nu înteleg de unde nebunia asta, le furi ca să mergi pe ele fară a te mustra conştiinta că într-o zi posesorul ei te va vedea, căci da, deşi par multe la fel pe stradă, tu ştii că e a ta. Sau pentru a le vinde mai departe în Obor la un preţ rezonabil de 200 de lei, fără a şti că un Trek nu valorează cât un DHS sau cât bicicletă pe care tu ai luat-o de la un second hand cu 100 de lei, pentru ei toate’s la fel. Cine le fură? Vecinii care suferă de o criză economică apăsătoare? vecinele care se razbună pe tine că îşi agată mereu fusta în lantul tău? Cei care te ochesc în parcare cand mergi agale fericit că ai ajuns acasă de la servici? Poate ei. Dar cine ti-o fură din rastel din faţă de la Cărtureşti sau din parc, în timp ce tu savurezi liniştit o îngheţată? Nu ştim. Pentru că politia oricum nu face nimic sau poate nici noi nu facem nimic ca s-o recuperam. Atunci de ce am mai avea nevoie de rastel dacă nicăieri nu avem siguranţa că ne-o vom găsi tot acolo. Dacă furturile persistă, o să ne rugăm de primărie să ne pună rastele supravegheate video, dar cum nici simple nu avem, nu o să ne dea nimic…

Am întrebat azi o colegă de facultate dacă i s-a furat vreodată bicicleta. Ei nu, dar a început să îmi zică tot felul de poveşti despre biciclete furate:
-prietenul ei s-a dus pană la rectorat în Poli şi cand a ieşit, a realizat cu stupoare că cineva mergea cu bicicleta lui. Era un puştiulică „colorat” care nu a avut prea mult timp să se bucure, căci a fost prins. Doar 5 minute i-au fost de ajuns să taie lanţul şi să plece cu ea!
-unui muncitor i s-a furat bicicleta din garaj. Cât de stupid hot, să spargi o casă în construcţie şi să nu ai nimic ce fura decât molozuri de ciment. S-a ales şi el cu o bicicletă din garaj.
-un tip care îşi lega bicicleta de caloriferul de pe casa scării s-a trezit de două ori făra ea, se pare că o data nu i-a fost de ajuns să se înveţe minte.
-un prieten a rămas fără 3 biciclete, a lui şi a surorilor, legate tot în casa scării
-a auzit că unii care vor biciclete furate plătesc cate un puştiulică să îi găsească una, ba chiar îi dau şi fotografii cu modelul cu tot, poate chiar şi indicii unde ar putea sa o găsească şi îl răsplătesc cu câte ceva, oricum cu mult mai puţin decât valoarea reală a bicicletei.
şi aşa mai departe…

Poveştile cu furturi sunt interminabile, dar lasă că poliţia are grijă să îl bage în puscărie pe un moşulică de 80 de ani care a furat o gaină din curtea vecinului ca mai apoi să-l graţieze domnul preşedinte. Hoţule! pe tine nu te mai graţiază nimeni dacă te prinde vreun proprietar. Nu mai scapi tu de furia Sorinei care o mai plânge şi acum pe Olga a ei, nici a Ioanei pe care nu ai lăsat-o să se bucure de-o carte bună-n Cărtureşti, nici a tipului care a vrut sa participe a doua zi la Maratonul Medieval Mediaş, dar a rămas peste noapte fară o bijuterie. Ar fi fost dispus sa şi-o cumpere înapoi! Dacă hoţii ăstia s-ar plimba cu bicicletele noastre, singurul lucru bun ar fi că bicicliştii s-ar înmulţi…dar fac ei asta sau sunt niste bişniţari? Pentru mai multe poveşti sau sfaturi urmăriţi:  numaiambicicleta

Entry filed under: Cafeneaua biciclistă. Tags: , , .

Pink my bike Petrom alearga in continuare, pe jos – editia a IV-a, 2009

16 comentarii Add your own

  • 1. Florin  |  Septembrie 9, 2009 la 6:55 pm

    In RO tot se fura, in curand vom disparea de pe harta Europei

    Răspunde
  • 2. OanaVeloBello  |  Septembrie 9, 2009 la 7:24 pm

    Prietenei mele i s-au furat 2 biciclete de la etajul 10(ultimul!) al blocului in care locuieste. Niste biciclete ieftine, dar nepretuite pentru ea. Nu toata lumea are unde sa-si tina bicicleta, nu toti vor pliabile pe care sa le puna dupa usa.
    Dar asta nu se intampla numai la noi: „In 2008, 19.171 Copenhageners reported their bikes stolen. However, police said the true figure is far higher „.

    Răspunde
  • 3. Gica Contra  |  Septembrie 9, 2009 la 8:41 pm

    Faptul ca se fura biciclete nu trebuie sa ne descurajeze. Exista solutii.
    1. Impaca-te cu ideea ca bicicleta ti se poate fura. Pune deoparte lunar niste bani ca pe o asigurare. Cand ti se va fura bicicleta, vei avea banii sa-ti iei alta.
    2. Foloseste doua sau chiar trei antifurturi de modele diferite. Hotii sunt in general pregatiti sa taie un singur model de antifurt. In afara de asta descurajeaza.
    3. Prinde cu antifurturile si rotile, si cadrul.
    4. Incuie bicicleta in locuri circulate sau in campul unei camere de filmat (de exemplu, daca e posibil, langa un bancomat)
    5. Ai grija de ce iti legi bicicleta. Poate fi usor de taiat obiectul folosit pe post de rastel.
    6. Nu incuia bicicleta mereu in acelasi loc. Fii imprevizibil.
    7. Ia si saua cu tine, nu numai calculatorul, farul, portbagajul, etc.
    8. Foloseste si un antifurt pentru descurajare. Fie gros, impunator chiar daca e de carton, fie „electronic” daca te pricepi sa-ti faci asa ceva; cu un led (sau chiar doua, unul rosu si unul albastru – adica de culoarea politiei🙂 ) care clipeste si care ameninta sa urle daca pui mana pe el.
    9. Fa un semn ascuns pe bicicleta. Daca ti-o gasesti, poti dovedi ca e a ta.

    Eu am de gand sa construiesc un antifurt electronic adevarat care sa-mi dea telefon daca este taiat. As putea construi si un antifurt cu accelerometru care sa ma sune doar daca este miscat dar iese prea scump. Ma mir ca nu se gaseste asa ceva decat cu o groaza de functii si scump peste masura. Si asa imi iese peste 80 RON (accelerometru, telefon si alte componente)

    Răspunde
  • 4. Andreea  |  Septembrie 9, 2009 la 11:15 pm

    Multumim Gica pentru sfaturi si incurajari. Ne-ai scris un adevarat articol🙂 sper sa ne fie de folos tuturor si sa fim mai prudenti de acum incolo.

    Răspunde
  • 5. Mirciulici  |  Septembrie 10, 2009 la 10:50 am

    Chiar asta vroiam sa spun si eu, Oana. De furat, se fura in draci si afara. In olanda, oamenii le „imprumuta”! Drept urmare, tot ce vei gasi acolo sub denumirea de bicicleta ar merge direct la fiare vechi la noi. Din moment ce nimeni nu este foarte tentat sa arunce banii pe fereastra, stiind ca oricum ii va fi furata sooner or later.

    Răspunde
  • 6. Mihaela  |  Septembrie 10, 2009 la 12:03 pm

    Cateva completari fata de ce s-a zis deja:
    Foloseste o incuietoare metalica in forma de U (U-lock) in loc de obisnuitul cablu cu care prinde cadrul bicicletei si nu doar o roata. Foloseste-l chiar si cand stai „doar un minut”. Hotii sunt foarte rapizi.

    Curata sau vopseste sigla in caz ca este o marca cunoscuta si scumpa.

    In caz ca totusi ti s-a furat bicicleta nu-ti fie lene sa depui plangere. Se pare ca foarte putini fosti proprietari de bicicleta fac asta ca urmare politisti nu au idee cam care este amploarea hotiilor.

    Răspunde
  • 7. Mircea H  |  Septembrie 10, 2009 la 3:00 pm

    Si mie mi s-a furat o bicicleta. De atunci imi este foarte frica sa o las singura, chiar si legata in fata unui bancomat. Ce m-ar face sa ma simt un pic mai in siguranta ar fi o alarma. Pana acum asta e tot ce am gasit (e si un filmulet despre cum funtioneaza).
    http://www.ducharmealarmsystems.com/

    Mi-ar placea sa existe un antifurt care sa urle in caz ca este sectionat la suprafata (inainte sa il taie de tot si sa fuga cu ea).
    Daca gasiti asa ceva sa-mi spuneti si mie.

    Răspunde
  • 8. ggl  |  Septembrie 10, 2009 la 3:29 pm

    Bicicletele se fură. It’s a fact. Get used to it. Cât timp vor exista biciclete or să existe şi hoţi de biciclete, indiferent ca sunt în Bucureşti, Amsterdam, în New York (vezi link) sau în alt oraş. Ţineţi-le în casă sau pe balcon. Auzi acolo, să-ţi legi bicicleta pliabilă şi s-o laşi în scară! Pai la ce mai ai biciletă pliabilă atunci? Portmoneul cu bani tot în scară ţi-l ţii?

    În străinătate dacă nu ţi-o fură, ţi-o vandalizează aşa de „distracţie”. Iar la olandezi cel mai înalt deal e un dig, aşa că işi permit să se dea cu tot felul de roajbe care se dezintegrează sub ei.

    Şi depuneţi plângere dacă vi se fură bicicleta. Dacă nu depune nimeni plângere înseamnă că nu s-a furat nicio bicicletă, respectiv nu există niciun hoţ de biciclete, Poliţia nu are nicio problemă de rezolvat iar poliţiştii pot sta binemerci la cafea în loc să fileze hoţi de biciclete.

    Răspunde
  • 9. Ionescu  |  Septembrie 10, 2009 la 4:20 pm

    Linkul nu merge. Am gasit altul
    http://www.spike.com/video/how-to-steal-bike-in/2754610

    Răspunde
  • 10. Gica Contra  |  Septembrie 10, 2009 la 4:24 pm

    Si propuneri pentru autoritati
    1. Inasprirea pedepselor pentru hotii de biciclete. In afara de furt, ei descurajeaza mersul cu bicicleta.
    2. Rastel supravegheat video. Asta nu cred ca e inca rentabil sa fie facut de un mic intreprinzator dar primariile ar putea
    3. Organizarea de catre politie a unor capcane pentru hoti cu biciclete-momeala.

    Răspunde
  • 11. ed  |  Septembrie 10, 2009 la 11:13 pm

    urit cuvint, rastel. eu l-am scos demult din vocabular.

    nu stiu cine l-a inventat insa, daca noi, biciclistii, continuam sa punem
    bicicletele in RASTEL, atunci hotii vor dori sa fure „armele” din acelasi RASTEL.

    Răspunde
  • 12. Andreea  |  Septembrie 10, 2009 la 11:37 pm

    @ ggl- nu mi-am lasat niciodata bicicleta legata de scara, doar ma avertiza cineva in legatura cu asta. Oricum nici nu aveam intentie. Cred ca mi-am legat-o de vreo doua ori de cand o am. O data in fata unui hotel cu paznic si o data in fata unui supermarket pe Mosilor. ah! si in rastelul supravegheat video al Oaneivelobello. In rest mi-o iau cu mine. Portofelul mi-l tin bine😛 caci mi l-au furat. De doua ori…

    Răspunde
  • 13. Gica Contra  |  Septembrie 16, 2009 la 10:41 am

    Am observat ca destui au 2-3 antifurturi dar folosesc unul singur. Prima data cand am vazut asa ceva, am presupus ca poate a patit ca mine: a pierdut cheia si a ramas cu antifurtul legat de bicicleta :)). Dar cand am vazut ca se repeta, m-am gandit ca posesorul a capatat prea multa incredere in antifurt si s-a gandit ca nu o sa i se fure tocmai lui bicicleta. Ganditi-va ca sunt biciclete furate dupa ce au tot fost incuiate un an intreg adica de sute de ori. In asemenea conditii e de inteles sa presupui ca riscul e mic dar trebuie sa tii seama ca experienta personala de multe ori nu este un profesor bun.

    Răspunde
  • 14. Lau  |  Martie 14, 2010 la 10:54 pm

    Sfatul meu: nu lasa niciodata bicicleta din mana! Ce tot atata filosofie ca unde sa o pui, cum sa o legi bla bla bla. Bicicleta e pentru plimbat deci daca o lasi din mana esti un mare prost, tre sa fii sigur ca nu o mai gasesti. Bicicletele se fura doar pentru ca oamenii care le detin sunt neglijenti.

    Răspunde
  • 15. Simona  |  Martie 15, 2010 la 8:48 am

    @ Lau: Daca bicicleta ar fi fost doar pentru plimbare, problemele legate de siguranta ei se reduc la minim. Insa noi abordam aici bicicleta si ca un mijloc de transport catre scoala/servici, pentru a merge la cumparaturi, si nu doar ca o modalitate de petrecere a timpului liber.

    Răspunde
  • 16. Vali  |  Mai 12, 2011 la 12:09 pm

    Nu ati vrea sa organizam asa periodic macar la 2 luni o
    „vanatoare de hoti” (cu o bicla sub urmarire de cativa biciclisti si chiar mai mult)?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Alătură-te altor 52 de urmăritori

Blog Stats

  • 444,543 hits

%d blogeri au apreciat asta: