Cu bicicleta în Herăstrău

Martie 28, 2010 at 2:35 pm 4 comentarii

Ieri dimineaţă soarele îmi bătea în geam, semn că trebuie să mă trezesc şi să profit la maxim de o zi frumoasă. Ştiam că duminica floriilor nu ne va rezerva o îmbrăţişare prea călduroasă, aşa că m-am trezit, am luat bicicleta şi am plecat să îmi beau cafeaua în parcul Herăstrău.

Am găsit o mică terasă fix lângă pistele noi de unde urmăream bicicliştii care îmi treceau prin faţă. Indiferent cât de bună sau proastă ar fi fost cafeaua aia, o simţeam perfectă! Era dimineaţă, aer curat, linişte…doar zgomotul rolelor şi veselia copiilor mai „perturbau” liniştea. Din când în când, câte o bicicletă.

Oameni de toate vârstele au ieşit la înviorare. Unii se plimbau, alţii alergau… role, biciclete, triciclete, trotinete, căţei, pisici, veveriţe…Forfota aceasta îmi amintea de o dimineaţă petrecută la Cannes acum câţiva ani – o lume relaxată, veselă, o lume în mişcare care nu se grăbea nicăieri.

Am zărit acest căţel plimbat de un biciclist. Se poartă din ce în ce mai des. Scăpăm astfel de stresul unei plimbări lungi şi plicticoase. În plus, chiar şi animalul se simte antrenat, în competiţie cu stăpânul.

Mi-a plăcut că foarte mulţi părinţi au ieşit cu copiii la pedalat şi au ales să scoată copiii la aer curat, nu în Mall-uri – la jucării şi parcuri artificiale, aşa cum obişnuiesc să îşi petreacă weekend-ul foarte mulţi dintre bucureşteni.

Nu contează că eşti mic, poţi să biciclesti un pic!

La intrarea în parc au început să apară treptat din ce în ce mai mulţi oameni. Târgul de Florii avea să îşi deschidă porţile cu dansuri şi cântece tradiţionale româneşti, flori, cavaleri, fanfare. Doamnele şi domnişoarele care se aflau în trecere ieri prin faţa parcului Herăstrău, au avut ocazia să primească tot soiul de flori oferite de cavaleri chipeşi. Iată că şi coşuleţul meu a simţit venirea primăverii cu un ghiveci de narcise.

E frumos să îţi începi dimineaţa aşa, măcar în weekend dacă în timpul săptămânii nu se poate. Eu am fost plină de energie  toată ziua. Dacă nu aveţi biciclete, nu uitaţi că pot fi închiriate doar cu buletinul, de la centrul LA PEDALE.

Anunțuri

Entry filed under: Cafeneaua biciclistă, Poveşti din şa. Tags: , , , .

Bucureşti – bike to work 2 LA PEDALE se întoarce

4 comentarii Add your own

  • 1. OanaVeloBello  |  Martie 29, 2010 la 10:52 am

    „La Pedale” se deschide abia pe 11 aprilie 😦

    Răspunde
  • 2. Andreea  |  Martie 29, 2010 la 11:49 am

    Ma miram eu de ce nu am vazut nicio verzisoara. 😀

    Răspunde
  • 3. Andrei Stoian  |  Martie 29, 2010 la 8:14 pm

    Ieteeee peste ce dau eu aici. M-ati tras in poza fara sa imi spuneti si mie, sa nu stau cu spatele la voi.

    Ca sa elucidez misterul, eu sunt cel cu tricoul alb din prima poza, cu trifoiul cu 4 foi de la FDJ. Tocmai ne pregateam pentru o tura pana la Snagov. Vremea a fost super.

    Imi pare bine sa va cunosc, si data viitoare sa imi spuneti pe unde mergeti sa va fac si eu o poza 😛

    Răspunde
    • 4. Andreea  |  Martie 29, 2010 la 8:23 pm

      Salut 🙂 …chiar am vrut sa surprind relaxarea voastra. Banuiam eu ca plecati sau veneati dintr-o tura. Dupa cum se vede si in poza, eram ascunsa dupa niste braduti. Data viitoare am sa ies la vedere 🙂 Calatorii frumoase si spor la pedalat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Alătură-te altor 54 de urmăritori

Blog Stats

  • 451,638 hits

%d blogeri au apreciat asta: