Concurs VeloBello – cea mai frumoasă biciclistă

Mai 22, 2010 at 9:48 pm 20 comentarii

Săptămâna trecută a avut loc SkirtBike, un eveniment cu care ne mândrim foarte mult. Feedbackul pozitiv pe care l-am primit de la voi ne face să ne dorim mai mult, mai multe plimbări și evenimente dedicate femeilor bicicliste.

În sfârșit am adunat de la fotografii prezenți la SkirtBike peste 700 de poze. Le mulțumim că au fost atât de atenți și au surprins perfect atitundinea fetelor și atmosfera de încântare și nerăbdare de la început. Spre final avem poze mai „ude”, dar la fel de faine.

Special thanks to George și Daniel…care ne-au trimis super poze, de parcă n-ar fi fost făcute în București, ci în Amsterdam sau Copenhaga.

După îndelungi discuții și dezbateri, împreună cu Andreea, Simona și Elena din cele peste 100 de fete cochete și drăguțe care au pedalat la SkirtBike, am ales cu greu 31 de Mițe Bicicliste. Deși toate biciclistele au fost frumoase și unice în felul lor, ne-am ghidat după câteva criterii care au depins în mare parte de inspirația și talentul fotografului:

  • atitudine
  • bucuria de a pedala
  • ținută șic și acel detaliu ce te face să întorci capul
  • exprimă cel mai bine stilul velobello
  • naturalețe

Și ca să nu votăm degeaba, dăm și premii:

  1. consultanță de imagine oferită de Carmen Okabe
  2. voucher în valoare de 300 lei in magazinele SpriderStores
  3. cosmetice Avon
  4. un abonament pe 1 an oferit de revista Les Nouvelles Estetique
  5. handmade VeloBello by Andreea – cercei și pandantiv, tot cu biciclete🙂

Și mai avem un premiu special – o ședință foto (cu bicicleta!), marca Daniel Vrabioiu. Câștigătoarea va fi aleasă de către fotograf și o vom anunța la sfârșitul concursului.

Nouă ne-a fost greu să alegem doar 31 de bicicliste, să vă văd pe voi cum alegeți doar 1 pe care s-o votați!

Entry filed under: Fete pe biciclete, SKIRT BIKE, VeloBello fashion. Tags: , , , , , , , , , , .

Muzică şi biciclete Zâmbiți, se filmează!

20 comentarii Add your own

  • 1. George Hari Popescu  |  Mai 22, 2010 la 11:08 pm

    Da, foarte bune pozele lui Daniel! Dar cred că le-a prelucrat puţin… Oricum, sunt invidios🙂

    Răspunde
  • […] la muncă: în primul rînd ei trebuie să spună care e cea mai bellă dintre velobelle. Fetele au dat drumul pe site concursului de frumuseţe […]

    Răspunde
  • 3. vicris  |  Mai 23, 2010 la 8:28 pm

    buna!!! am o propunere pt cea mai simpatik dra ;)).Dra din poza IMG_4909 in negru si cu esarfa la mana. Eleganta,finete…feminitate. Eu o am pe ea ca favorita desi calitatile ei le-am intalnit sau pot fi observate si la celelalte dre.
    P.S.: respect Daniel superbe foto chiar si asa prelucrate:)

    Răspunde
  • 4. OanaVeloBello  |  Mai 23, 2010 la 11:18 pm

    pai voteaza biciclista 18, e chiar domnisoara de care spui, una din preferatele mele, deasemeni😉

    Răspunde
  • 5. vicris  |  Mai 24, 2010 la 8:42 am

    am votat:)si as fi votat-o de mai multe ori , dar am impresia ca nu se poate;)).oricum jos palaria in fata ei si a domnisoarelor din fotografii…ma bucur sa vad ca nu au disparut (dupa cum spuneam si in comment-ul de mai sus) eleganta,finetea ce dau feminitate unei dre sau doamne:)

    Răspunde
  • 6. Hai să votăm velobella Skirtbike! « Bogdan Antohe  |  Mai 25, 2010 la 1:31 pm

    […] mai cele dintre cele mai cele veloooooobelle. 31 de domnişoare Miţe Bicicliste au intrat în concursul demarat de Velobello, în urma participării la Skirtbike. Noi trebuie să spunem care este cea mai frumoasă. Până pe […]

    Răspunde
  • 7. Constantin  |  Mai 25, 2010 la 4:23 pm

    Excelent concursul.

    Intr-adevar mi-a fost greu sa aleg.🙂

    Ma bucur sa vad tot mai multe fete pe bicicleta desi asta poate fi uneori in detrimentul intergritatii corporale a biciclistilor… Eu intind gatu’ dupa ele si uit ca trebuie sa fiu atent pe unde merg.

    Bafta!

    Răspunde
  • […] biciclista, concurs SkirtBike, concurs VeloBello Acum cateva zile s-a dat drumul concursului VeloBello – cea mai frumoasa biciclista. Aveti detalii in link. Va invit sa votati. Nu, nu e imperios necesar sa votati cu mine, votati cu […]

    Răspunde
  • 9. vicris  |  Mai 25, 2010 la 8:37 pm

    he!!! nu stiu cum sa vad rezultatele de pana acum:(sper k velobella 18 este pe primul loc;)).VOTATI VELOBELLA 18!!!!

    Răspunde
    • 10. George Hari Popescu  |  Mai 25, 2010 la 8:41 pm

      Aha, eu le-am sugerat velobellelor să ascundă rezultatele parţiale. Bogdan, tu eşti, dă-te pe faţă!

    • 11. Bogdan Antohe  |  Mai 25, 2010 la 11:51 pm

      Dragilor,
      Eu nu apelez la practici dintr-astea. Mi-am anuntat, ce-i drept, sustinerea publica pentru velobella Oana (nr. 18).
      Vicris, arata-te la fata si la pedala!😛

  • 12. vicris  |  Mai 25, 2010 la 9:36 pm

    scuze dak te dezamagesc dar nu sunt bogdan;))si chiar as vrea sa stiu pe ce loc e velobella mea preferata;))

    Răspunde
    • 13. George Hari Popescu  |  Mai 25, 2010 la 9:38 pm

      Sorry, am fost un fel de consultant, chiar nu ştiu.

  • 14. OanaVeloBello  |  Mai 25, 2010 la 10:17 pm

    Votati cum va place…vedem la sfarsit rezultatele! O sa fie surpriza, hi hi. Vicris, preferata ta e in top, lupta e stransa🙂, depinde de cati sustinatori au fetele.

    Răspunde
  • 15. vicris  |  Mai 27, 2010 la 9:33 pm

    ok;))am o nelamurire velobella Oana e aceeasi cu OanaVeloBello?;))imi cer scuze pt ignoranta:)

    Răspunde
    • 16. OanaVeloBello  |  Mai 28, 2010 la 10:49 am

      OanaVeloBello sunt eu…una din fetele care scrie pe blogul asta🙂. Oana, biciclista 18, e una din concurentele concursului SkirtBike si pe drept o poti numi velobella, isn’t she pretty?!

  • 17. Radu  |  Mai 28, 2010 la 10:25 am

    huh.. a fost greu sa ma decid pe cine sa votez :)) sa ne aratati si noua rezultatele la final🙂

    Răspunde
    • 18. OanaVeloBello  |  Mai 28, 2010 la 10:51 am

      da da, afisam rezultatele la sfarsit, dar urmaresc cu atentie voturile si va zic, lupta e stransa.

  • 19. vicris  |  Mai 28, 2010 la 9:50 pm

    mc frumos pt lamuriri;))da este f simpatik.

    Răspunde
  • 20. vicris  |  Mai 29, 2010 la 7:16 pm

    cva noutati?;))cum mai sta Oana?;))

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Alătură-te altor 52 de urmăritori

Blog Stats

  • 444,543 hits

%d blogeri au apreciat asta: