Super-girl

Octombrie 22, 2010 at 8:56 pm 4 comentarii

Pe Andreea Dan o recunoști după buna dispoziție (molipsitoare) de dinaintea startului, viteza cu care te depășește pedâland concentrată, faptul că urcă pe podium la toate competițiile de MTB la care participă și totuși nu arată ca sportivele de la TV.

E imposibil să nu-i admiri forța și spiritul de fair play, căldura cu care își salută prietenii și cunoscuții înainte de concurs și bucuria cu care trece linia de sosire.  Într-un interviu acordat revistei MBike, Andreea dezvăluie ce o motivează și cum se pregătește pentru un concurs de mountain-bike.

De când practici acest sport și cum ai început?

Primul mtb cu care am făcut prima tură mai serioasă de 4 zile prin Munții Lotrului a fost împrumutat de la un prieten foarte bun și asta a fost prin 2001, apoi am primit un mtb de la Lucian(soțul meu), iar primul concurs a fost triatlonul Iron Man (2 km înot, 80 km bicicleta și 20 alergare) în 2002.

Cum te pregătești pentru un concurs MTB, fizic și mental?

Nu mă pregătesc special pentru concursuri, pur și simplu mă dau cu bicicleta cât pot de mult, apoi în funcție de timpul liber, mă înscriu la câte un concurs. Abordez fiecare competiție cu zâmbetul pe buze și am mereu întipărit în minte cuvintele cuiva drag mie: ”simte-te bine!

Cât de importantă este alimentația în pregătirea unui concurs?

Trebuie să acorzi o mare atenție alimentației, dacă vrei să-ți meargă bine, să fii sănătoasă! În general mănânc cereale, fructe, legume, lactate, mai puțin carne, înainte de concursuri fac carboloading cu produse Sponser, iar în ziua concursului mănânc cereale Power Porridge. O bună și permanentă hidratare e foarte importantă!

Faci și antrenamente conexe, gen alergat, înot etc? Știu că tu îmbini competițiile de trail running cu cele de mtb.

Când am timp alerg sau mai rar merg la înot! Îmi plac în mod deosebit concursurile gen duatlon sau adventure race unde îmbini alergatul cu mtb, deoarece sunt mai solicitante, îți testează limitele și … nu te plictisești!

Spune-mi câteva concursuri/premii cu care te mândrești.

În mtb – cu locul I  la “Duatlonul Cetatea Brașovului” din 2008. În alergare – cu locul III  open de la Maratonul Piatra Craiului-Salomon din 2009!

Ai vreo tactică anume pe care o abordezi în timpul unei curse?

Așa cum am zis, încerc să mă simt bine deci am putea spune că tactica este ”simte-te bine și dacă poți, câștigă”. Cu toate acestea tratez cu seriozitate concursurile și plec la start cu gândul că voi merge la capacitate maximă. Orice concurs e greu în sensul că, dacă îl abordezi cu seriozitate, implică efort, concentrare, lipsă de confort, emoții.

Care e traseul sau zona în care îți place să mergi cel mai des?

Îmi iubesc foarte mult zona în care locuiesc și dealtfel în care m-am născut ..am câteva trasee preferate pe niște muchii tehnice din apropierea Zărneștiului cu sus-jos, single trackuri printre căsuțe tradiționale vechi, simple, la liziera pădurii și cu o priveliște amețitoare asupra Pietrei Craiului.

Ce bagaj îți iei pentru concurs?

Sunt foarte selectivă când e vorba de greutate. Îmi iau bidon cu energizant, geluri, batoane proteice, ulei pentru lanț, cameră de schimb, pompă, geacă de goretex, câteva imbusuri, cheia de lanț si sprayul împotriva câinilor deși știu că nu am să-l folosesc niciodată!

Mi-ai spus de alimentație, antrenamente, dar cât de important e să ai o bicicletă bună?

E important să ai o bicicletă mai ușoară, cu piese de calitate care să nu-ți facă surprize mereu. Eu am trecut treptat de la mtb fără amortizor la una cu amortizor pe față, apoi cu amortizor și pe spate; vrem biciclete tot mai bune și mai ușoare, probabil nu o să ne oprim niciodată. Pe de altă parte poți câștiga și cu o bicicletă mai modestă.

Eu concurez cu un BMC Trail Fox cu amortizor față Rock Shox Sid Race și pe spate DT Swiss XM 180, echipată cu Shimano Deore XT, frâne Magura disc. Am primit-o de ziua mea de la soțul meu (nu știu și nici nu vreau să știu cât a costat) însă până acum am avut o bicicletă  Scott Scale cu amortizor față Manitou Axel și echipată Shimano Deore LX, cu care am mers 5 ani și am câștigat concursuri, deși nu era printre cele mai bune biciclete de la start.

Vezi cum functionează BMC Trailfox @vimeo

Cum e comunitatea femeilor care participă la competiții mtb? Eu am observat o prietenie sinceră între multe dintre voi și o bucurie reală când vă întâlniți la diverse concursuri.

Încă sunt puține femei la concursuri, însă nivelul pregătirii și numărul lor este în continuă creștere. Fetele care participă la concursuri de MTB alături de băieți și uneori chiar de cei din față sunt foarte diferite, însă au în comun un singur lucru: determinare – ele știu și pot să demonstreze că o femeie poate face orice își propune și poate face chiar bine.

Normal că suntem prietene, doar avem în comun aceeași pasiune! Ne admirăm reciproc, ne întrecem, ne distrăm și toate știm că e foarte fain când într-un concurs reușești să treci pe lângă băieți cu viteza luminii.

Cum ai promova concursurile de MTB în rândul femeilor?

Ceea ce pot eu să fac pentru a promova concursurile de MTB printre femei este să fiu un exemplu: nu sunt atletică, nu mai sunt chiar tânără, am copil, familie, mănânc dulciuri, sunt o femeie cât se poate de normală. Dacă eu pot și tu poți, numai să vrei! Cât despre curaj, fetelor, frica e normală trebuie doar să știi să o ții în frâu!

Sunt multe posibilități de promovare – am văzut în alte țări că se organizează tabere de MTB de inițiere sau de nivel mai ridicat, numai pentru femei.

Cine e Andreea Dan?

Despre mine, ce să spun? Am fost asistent de farmacie timp de 20 ani, acum sunt ghid montan și împreună cu soțul meu încercăm să susținem și “mișcarea ciclistă” aducând  în România  produsele Sponser Sport Food. Am 39 ani (dar nu se vede), nu sunt membru într-un club însă am suport în ceea ce privește energizarea, refacerea și echipamentul de la firma mai  sus menționată. Alte pasiuni –  prima mea pasiune de fapt este schiul de tură, dar asta e o altă poveste, una de iarnă și la fel de frumoasă!


Foto: ciclism.ro

Entry filed under: Fete pe biciclete, Portret de biciclistă. Tags: , , , .

Piua Halloween Bikewalk

4 comentarii Add your own

  • 1. Andreea  |  Octombrie 22, 2010 la 9:43 pm

    sunt impresionata🙂

    Răspunde
  • 2. Niji  |  Octombrie 22, 2010 la 10:34 pm

    Go, go, go Andreea !!!😉

    Răspunde
  • 3. George Hari Popescu  |  Octombrie 22, 2010 la 11:10 pm

    Deci există mai multe Andree de treabă pe lumea asta!

    Răspunde
  • 4. Elena  |  Martie 23, 2011 la 1:41 pm

    Bravo fata! Frumos ca intotdeauna. Un bravo cu drag pentru cea care m-a motivat sa ma antrenez.🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Alătură-te altor 52 de urmăritori

Blog Stats

  • 444,543 hits

%d blogeri au apreciat asta: