VeloInterviu- Simona

Noiembrie 22, 2010 at 10:05 pm 4 comentarii

Simona pe bicicleta pliabila Dahon

1. Nume/profesie

Popescu Simona – șef de lucrări, UPB

2. De câți ani pedalezi?

Pe două roţi, de la vreo 4 ani, şi am continuat cu frecvenţă crescândă până la 19 ani. În Bucureşti, am reluat pedalatul curent acum 6 ani.

3. Ce bicicletă foloșesti?

Un Dahon Vitesse D7 pentru oraș,  iar în rest, un MTB de la B’Twin – Rockrider.

4. Cât de des pedalezi?

În oraş, folosesc bicicleta ori de câte ori am nevoie să mă deplasez şi pot înlocui cu succes metroul, autobuzul sau maşina. Mai puţin în zilele când plouă dimineaţa, la plecarea spre serviciu sau iarna când e polei şi zăpadă. În timpul liber, pedalez oriunde, numai să fiu în mijlocul naturii.

5. Care sunt cele mai frecvente drumuri pe care pedalezi în București sau în afara Bucureștiului?

Cel mai frecvent drum în Bucureşti este drumul casă- serviciu şi retur. Fără piste de biciclete. Traversare pe Podul Grand sau trecere pe sub pasarela de la Basarab, inclusiv intersecţia de la Gara de Nord. Sunt zone mai puţin placute…Şi ca să-mi mai îndulcesc părerea despre capitală, când am un moment de respiro, aleg să pedalez pe străduţele cu case vechi, linsitite şi umbrite de arbori seculari. Mai ales toamna şi primăvara…In afara Bucureştiului, prefer zonele de deal şi de munte, sau orice alt colţisor  de natură nealterat.

6. Cu cască sau fără cască? Dacă ai avea o cască feminina gen cea de la Yakkay ai alege să porți cască?

Fără cască. Nu fac sport extrem pe bicicletă. Dacă aş avea o cască Yakkay, nu ar fi suficientă, mi-ar mai trebui cel puţin două! Una de primăvară- toamnă, una de vară, culori diferite…Bine, mă refer la îmbrăcămintea căştii propriu-zise.

7. Care e principalul motiv pentru care pedalezi?

Greu de zis care ar fi în cap de listă, pentru că sunt mai multe. Cred că nevoia de independenţă ar fi totuşi, primul.

8. Care e cel mai neplăcut aspect când pedalezi în București?

Poluarea, zgomotul și graba șoferilor.

9. Dar cel mai plăcut?

Faptul că bicicliștii au încă destulă libertate să meargă pe unde vor.

10. Ce sfat le-ai da femeilor pentru a le încuraja să pedaleze?

Să renunţe la prejudecăţi şi să fie mai curajoase. Bicicleta este un accesoriu mai deosebit!

11. Ce măsură importantă crezi că ar trebui luată ca lumea să renunţe la maşină în favoarea bicicletei?

În primul rând, de la locul de muncă ar trebui să vină un impuls prin crearea de facilităţi angajaţilor: biciclete de închiriat (gratis dacă ar fi posibil), locuri de parcare sigure, piste de biciclete (sunt persoane care se simt mai în siguranţă pe aceste piste special create). În general, am observat că viitorul biciclist este preocupat mai întâi de următoarele: păstrarea într-un loc sigur a bicicletei acasă sau la serviciu, siguranţa lui în trafic, preţul bicicletei şi alegerea modelului cel mai potrivit.

12. Esti însărcinată și pedalezi. Ai spart mitul? Cum te simți?

Nu cred că am spart eu prima mitul.  Eu am avut norocul să mă simt bine. Au fost şi pauze, chiar în primele săptămâni, pentru că aşa am simţit, că nu-mi era bine atunci pe bicicletă.  Apoi,  starea fizică, psihică şi un pic de cugetare, m-au făcut să revin pedalat.

13. Până în ce lună ai pedalat și ce le recomanzi femeilor însărcinate care pedalează?

Până la 7 luni şi ceva…  În  ritm legănat, evitând denivelările şi cu ochii-n patru la trafic. Mi-a permis şi timpul însorit, cu temeperaturi plăcute de toamnă.

Sfat: E foarte important să-ţi asculţi oraganismul şi să cunoşti care sunt limitele lui, dar fără a merge la extrem în această perioadă delicată. Nu se poate trage o linie sau să emit o interdicţie valabilă pentru toate femeile. Fiecare organism este unic şi femeia trebuie să se ghideze după ceea ce simte că e mai bine pentru ea şi puiul ei.

Entry filed under: Portret de biciclistă. Tags: , , .

She’s so pretty! Hai să mergem cu bicicleta!

4 comentarii Add your own

  • 1. OanaVeloBello  |  Noiembrie 23, 2010 la 6:23 pm

    Cred ca Simona este intradevar pasionata de biciclete. Eu nu stiu daca strazile orasului mi se par atat de sigure pentru a merge pe bicicleta in timpul sarcinii. Chiar depinde de fiecare si in general, daca nu te simti bine, nu trebuie sa pedalezi de dragul unei pasiuni sau ca sa arati cat de bici-eco-velo-cool esti. Bravo Simona!

    Răspunde
  • 2. Dan Jalea  |  Noiembrie 24, 2010 la 3:38 pm

    O felicit pe Simona si sper sa constituie un exemplu pentru toti care se gandesc sa lase masina in parcare! O invit sa bicicleasca, in anul urmator, in Nordul Dobrogei, la Macin.

    Răspunde
    • 3. Prichiluna  |  Noiembrie 24, 2010 la 7:30 pm

      Multumesc Oana si Dan!
      Dane, am fost deja cu bicicleta prin padurile din jurul Muntilor Macin si voi reveni oricand voi avea ocazia, cu placere. Zona are un specific unic si merita studiata bucatica cu bucatica. Am ramas impresionata ca primavara, am gasit acolo diversitatea cea mai mare de flori. Iar in Greci, vara – visine peste tot, toamna – migdale si nuci. Vinul de Dobrogea… inca nu am avut ocazia, poate data viitoare😉

  • 4. Earth Hour în imagini « Velobello  |  Martie 27, 2011 la 1:51 pm

    […] spunem micuţei Ana bun venit în lumea bicicliştilor. De când era în burta mamei, Ana se plimba cu bicicleta. Acum a venit să vadă personal cum stă treaba. Cică abia aşteaptă […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Alătură-te altor 52 de urmăritori

Blog Stats

  • 444,543 hits

%d blogeri au apreciat asta: