Povestea 12-Picioare puternice, inimă puternică.

Aprilie 11, 2011 at 11:39 pm Lasă un comentariu

Povestire scrisă de Ghercă Eusebiu pentru concursul Veloteca

Ca orice lucru, mersul pe bicicletă imi dă batai de cap. Nu imi dau seama cum reuşesc aceste persoane să meargă pe bicicletă. Văd pe chipul lor o fericire extraordinară. Oare trebuie să ai multă carte, sa fii geniu sau pur si simplu trebuie sa incerci sa vezi dacă nu cumva asta este ceva uman. Gândurile acestea imi macinau creierul acum ceva vreme, cam 12 ani la număr. Până într-o zi când am luat iniţiativă.

Primii paşi: Cand eram mai mititel aşa, vedeam pe toţi vecinii mei plimbându-se cu bicicleta. Imi zic: -Trebuie să ştiu şi eu să fac ca ei. Într-o zi, îmi rog fratele mai mare, pasionat la rândul lui, să mă inveţe şi pe mine sa merg pe bicicletă. Totuşi, la 8 ani ai mei, mă credeam mare. Ieşim  într-o după-amiază pe o străduţă slab circulată şi imi zice să mă urc pe bicicletă. Eu îi tot repetam: -Da mă ţii, da? Da să nu imi dai drumul, da? Mă urc şi nu imi pot ţine echilibrul. Merg doi trei metri ajutat în continuu. Stăm ceva timp si îmi spune: Şi mâine este o zi. Azi nu, maine nu şi tot asa trec zilele până un vecin îmi dă puţin bicicleta lui, imi dă şaua jos şi imi spune “privirea înainte si dai la pedale, că eu te ţin.” Câte puţin parcă încep să pricep. Nu spun câte căzături am luat. Şi acum mă amuz cum gândeam eu când cădeam. Nu conta că aveam julituri peste tot, pe mine mă interesa ca nu cumva să îi stric bicicleta, că altă dată nu o mai vad. Şi aşa au trecut anii, am luat la ture bicicleta fratelui si m-am tot plimbat. Bucuros că am reuşit sa învăţ ceva nou. Dar eu doream o bicicletă nouă. Am adunat economii multe multe si mi-am luat o bicicletă. Era bicicleta mea, nimeni nu putea sa imi spună să i-o dau, pentru ca era a mea. Zilnic o îngrijeam sa fie mereu nouă.

În prezent: Nu ştiu ce aş face dacă nu ar exista bicicleta. Cred că aş inventa-o. Nu pot descrie senzaţia, plăcerea, bucuria care o simt când mă dau cu bicicleta. Cel mai multi îmi place, că atunci când sunt pe ea, doar acea cursă contează. Nu mi-e foame, sete sau am vreun gand negativ care să mă macine. Nimic. Singur sau în grup, mă simt pe deplin împlinit când ajung acasă după o ieşire. Acele momente când esti pe la jumatatea dealului şi  simţi că nu mai poţi, acea adrenalină pe care o simţi când te dai pe o vale, acele ultime puteri care te ajută să ajungi sus. Pentru toate aceste motive merg cu bicicleta. Uneori, cand simt ca sunt în formă, ies şi mă plimb până uit că mai am şi de învăţat, mâncat şi toate cele. Ajung noaptea acasă frânt de oboseală şi imi zic că mănânc orice găsesc. Fac duş şi nu imi dau seama cand adorm. A doua zi mă simt pregatit şi încârcat pentru o nouă ieşire. Pentru mine, bicicleta este cel mai bun prieten.

Câteva sfaturi: Dacă nu ai o bicicletă, achiziţionează una cât de repede poţi. Nu contează vârsta. Corpul îţi va mulţumi în felul lui, iar tu vei simţi asta. Respectă pe ceilalţi şi vei fi respectat. Nu forţa când corpul îţi dă semne că ar fi bine să iei o pauza. Hidratează-te mereu.

Articolul de mai sus este înscris la secțiunea “Cea mai bună poveste despre o bicicletă de oraş”

Ca orice lucru, mersul pe bicicletă imi dă batai de cap. Nu imi dau seama cum reuşesc aceste persoane să meargă pe bicicletă. Văd pe chipul lor o fericire extraordinară. Oare trebuie să ai multă carte, sa fii geniu sau pur si simplu trebuie sa incerci sa vezi dacă nu cumva asta este ceva uman.  Gândurile acestea imi macinau creierul acum ceva vreme, cam 12 ani la număr. Până într-o zi când am luat iniţiativă.

Primii paşi: Cand eram mai mititel aşa, vedeam pe toţi vecinii mei plimbându-se cu bicicleta. Imi zic: -Trebuie să ştiu şi eu să fac ca ei. Într-o zi, îmi rog fratele mai mare, pasionat la rândul lui, să mă inveţe şi pe mine sa merg pe bicicletă. Totuşi, la 8 ani ai mei, mă credeam mare. Ieşim  într-o după-amiază pe o străduţă slab circulată şi imi zice să mă urc pe bicicletă. Eu îi tot repetam: -Da mă ţii, da? Da să nu imi dai drumul, da? Mă urc şi nu imi pot ţine echilibrul. Merg doi trei metri ajutat în continuu. Stăm ceva timp si îmi spune: Şi mâine este o zi. Azi nu, maine nu şi tot asa trec zilele până un vecin îmi dă puţin bicicleta lui, imi dă şaua jos şi imi spune privirea înainte si dai la pedale, că eu te ţin.” Câte puţin parcă încep să pricep. Nu spun câte căzături am luat. Şi acum mă amuz cum gândeam eu când cădeam. Nu conta că aveam julituri peste tot, pe mine mă interesa ca nu cumva să îi stric bicicleta, că altă dată nu o mai vad. Şi aşa au trecut anii, am luat la ture bicicleta fratelui si m-am tot plimbat. Bucuros că am reuşit sa învăţ ceva nou. Dar eu doream o bicicletă nouă. Am adunat economii multe multe si mi-am luat o bicicletă. Era bicicleta mea, nimeni nu putea sa imi spună să i-o dau, pentru ca era a mea. Zilnic o îngrijeam sa fie mereu nouă.

În prezent: Nu ştiu ce aş face dacă nu ar exista bicicleta. Cred că aş inventa-o. Nu pot descrie senzaţia, plăcerea, bucuria care o simt când mă dau cu bicicleta. Cel mai multi îmi place, că atunci când sunt pe ea, doar acea cursă contează. Nu mi-e foame, sete sau am vreun gand negativ care să mă macine. Nimic. Singur sau în grup, mă simt pe deplin împlinit când ajung acasă după o ieşire. Acele momente când esti pe la jumatatea dealului şi  simţi că nu mai poţi, acea adrenalină pe care o simţi când te dai pe o vale, acele ultime puteri care te ajută să ajungi sus. Pentru toate aceste motive merg cu bicicleta. Uneori, cand simt ca sunt în formă, ies şi mă plimb până uit că mai am şi de învăţat, mâncat şi toate cele. Ajung noaptea acasă frânt de oboseală şi imi zic că mănânc orice găsesc. Fac duş şi nu imi dau seama cand adorm. A doua zi mă simt pregatit şi încârcat pentru o nouă ieşire. Pentru mine, bicicleta este cel mai bun prieten.

Câteva sfaturi: Dacă nu ai o bicicletă, achiziţionează una cât de repede poţi. Nu contează vârsta. Corpul îţi va mulţumi în felul lui, iar tu vei simţi asta. Respectă pe ceilalţi şi vei fi respectat. Nu forţa când corpul îţi dă semne că ar fi bine să iei o pauza. Hidratează-te mereu.

Entry filed under: Concurs Veloteca. Tags: , , .

Oficial e primăvară! Doi ani de Velobello

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Alătură-te altor 52 de urmăritori

Blog Stats

  • 444,543 hits

%d blogeri au apreciat asta: