Posts filed under ‘Advocacy’

Cum a fost la Veloparlamentari în tandem

Ar fi trebuit să pedalez în tandem cu un veloparlamentar, dar ca mulți bloggeri, am ramas singură în echipă. Ce-i drept nu ar fi fost parlamentari veritabili dacă s-ar fi ținut de cuvânt, nu-i așa?

(mai mult…)

Mai 7, 2012 at 12:19 am 4 comentarii

Duminică pedalez cu Veloparlamentarii

Am primit o leapșă de la Vlad Dulea să particip la plimbarea velomarlamentarilor. Știam demult de această defilare în tandem, dar parcă nu mă vedeam pedalând cu un parlamentar. Nu prea știu eu prea multe despre politică și nici nu mă implic, însă știu că numai în Parlament se poate discuta despre o  infrastructură creată pentru oameni, nu numai pentru mașini.

Unii îî zic campanie electorală, dar la această plimbare nu mai contează culoarea politică și noi știm că cea care organizează această plimbare, Alina Gorghiu, este o biciclistă și dincolo de politică sau camerele video. Așa că am acceptat provocarea Alinei din următoarele motive:

  • vom pune față în față comunitatea bicicliștilor cu oamenii politici;
  • vom încerca să îî convingem pe politicieni că avem nevoie de infrastructură pentru bicicliști și Bucureștiul ar respira mai bine dacă această problemă s-ar rezolva;
  • e prima plimbare pe două roți dedicată parlamentarilor;
  • ne vom relaxa pe biciclete și vom avea parte de un dialog inedit.

La Veloparlamentari în tandem, eu voi pedala alături de Florin Iordache. Sunt peste 25 de bloggeri care au acceptat deja provocarea și au invitat un om politic să participe alături de ei la acțiunea din 6 mai, iar tandemurile vor fi următoarele: Nicușor DanGeorge Culda, Theodor PaleologuGeorge Hari Popescu, Daciana SârbuBogdan Antohe, PiedoneIyli, Dan Liga-Anca Duma, Florin Alexe-Oana Brătila, Ludovic Orban-Ionela Năstase, Nicu Banicioiu – Dana Marca, Mihai Voicu-Chinezu, Diana Tuda-Costin Comba, Ramona Mănescu-Valentin Bosioc, Horia Cristian-Radu Sprinceană, Beni Dumitrica-Ana Ciobanu, Carmen Moldovan-Diana Gal, Bogdan Ciucă-Loredana Modoran, Valeriu- Steriu-Andra Butolo, Robert Negoiță-Piticu, Atilla Korodi-Daniel Sărdan, Rareș Mănescu-Carmen Albișteanu, Cristian Preda-Oana Sârbu, Bogdan DiaconuVlad Dulea, Mario Oprea-Cătălin Mateescu, Laszlo Borbely-Teodor Ciontu

Aprilie 30, 2012 at 11:16 pm Lasă un comentariu

Povestea pistelor de biciclete merge mai departe

Suntem amăgiți an de an cu pistele de biciclete de pe trotuare absolut ineficiente și cu toate acestea, ne luptăm să schimbăm mentalitatea românilor – fie cu promenade cicliste, fie cu marșuri autorizate, reportaje și proiecte. Noi toți, bicicliști din online si offline am scos din casă pe două roți corporatiștii, biciclistele chic, am atârnat portocale în copaci la Springfix– picnic cu biciclete, am făcut primul festival dedicat bicicletelor, am ieșit în stradă în număr impresionat de mare la Bikewalk-uri și Ciclopromenade nocturne, am făcut turul București-Constanța de câțiva ani încoace, ne-am plimbat cu același scop, sub diferite nume – drumul bicicletei, joia bicicletei, am avut mereu ca motiv BICICLETA pentru a ieși în aer liber și pentru a ne simți bine. Toate acestea, pentru o viață sănătoasă și pentru a ne câștiga respectul în trafic.

Povestea pistelor de biciclete este veche, lupta din trafic a fost dusă la Primărie încă de prin 2007, de către Asociația Bate Șaua Să Priceapă Iapa. Anul trecut, Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România sau pe scurt – OPTAR, a dus povestea mai departe. Ne-am trezit cu un domn primar pus în fața faptului împlinit, care se mândrește cu cei 174 de km de piste ineficiente pe care le are Bucureștiul și mai nou, găsește „rezolvarea” acestora în piste subterane. Nici el și mulți ca el nu au înțeles că nu despre asta este mersul cu bicicleta. Bicicleta înseamnă aer, liberate de mișcare, natură, să simți mirosul florilor, să pedalezi și să comunici cu ce e în jurul tău, fără a fi îngrădit de garduri care să îți separe pista de biciclete de linia de metrou și mai ales, să fii supus umidității și curentului. Eu cred ca autoritățile ar trebui să se gândească mai bine cum să realizeze niște piste sigure, în aer liber, decât să consume energie și să asigure ventilația în subteran pentru funcționarea viitoarelor piste.

La început de aprilie s-a înființat Comunitatea Bicicliștilor din București pentru că numai împreună putem schimba viața bicicliștilor din București.

„Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti militează pentru dezvoltarea unor politici şi a unei infrastructuri care să încurajeze mobilitatea urbană prin aplicarea normelor europene în domeniu în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii.”

Bravo OPTAR! Velobello vă susține!

Aprilie 9, 2012 at 11:47 pm 5 comentarii

B.B.T.

Cândva revista MBike avea dreptate, în ceea ce privește grija pe care ne-o purta tuturor referitoare la  bolile adulților urbani. Printre boli, birotita. Vă spun eu cum se manifestă- te duci la serviciu mai mult cu mijloace de transport în comun, nu mergi pe jos pentru a câștiga timp, nu mai iei bicicleta pentru că nu ai unde să o parchezi la serviciu sau ai unde, dar locul nu e păzit și ți-e teamă să nu ți-o fure hoții, stai pe scaun la serviciu de la nouă ore în sus, în fața unui calculator, cu ochii cât broasca, să nu cumva să ratezi vreo linie și tot așa de vreo șase luni încoace, când am clacat. Mă paște boala, mă doare spatele, mi-au crescut dioptriile…Noroc că a venit primăvara și voi scoate negreșit bicicleta din casă!

Între timp am vizitat țări cu milioane de biciclete și nu pot decât să visez că mă voi muta acolo printre ele sau orașul meu va fi mai uman. Doro, o prietenă din Germania, cu care am bătut munții prin 2008, mi-a transmis scurte salutări din Munster, un oraș în care fiecare om are cel puțin două biciclete:

„hey andrea! hope you feel fine (in your new home). I have got a picture of my hometown münster, germany – everybody has two bicycles minimum here and we have special parking places! so keep on engaging for Bukarest-Bicycle-Town (BBT! hehe): greetings doro”

Vom fi vreodată BBT ? Vom umple vreodată gările de parcări cu biciclete?

Martie 15, 2012 at 10:51 pm Lasă un comentariu

Papergirl – bucuria de a dărui arta pe biciclete

Pentru că nu v-am povestit niciodată în detaliu despre frumosul proiect Papergirl, am să reiau un articol pe care l-am scris pentru Revista MBike în 2010.

credit foto – Bogdan Dumitrescu

Papergirl s-a născut  din dorinţa de a aduce arta cât mai aproape de public într-un mod inedit. Sunt oameni care nu au o cultură în ceea ce priveşte arta urbană, nu au timp de expoziţii sau mediul în care trăiesc nu le oferă ocazia să intre în contact cu ea. O dată pe an, arta împăturită într-un ziar se plimbă pe stradă şi se distribuie gratuit, pe biciclete. Trebuie doar să vă nimeriţi prin preajmă şi să vă bucuraţi de ea. Sute de artişti au ocazia să se facă cunoscuţi prin intermediul acestui proiect şi zeci de biciclişti se bucură că împart lucrările acestora trecătorilor. (mai mult…)

August 27, 2011 at 11:57 am Lasă un comentariu

Paramongoli pe biciclete

Echipa Paramongols se  îndreaptă către împlinirea a două vise: visul celor 5 curajoși de a face cea mai mare aventură a vieții lor – 16 000 de km prin 3 deșerturi și 5 lanțuri muntoase într-o ambulanță + visul mongolilor de a acorda primul ajutor cu ambulața celor 5 curajoși. În prezent, ambulanţele din Mongolia sunt înlocuite de măgari,  iaci sau cămile.

„Să te urci într-o ambulanță „resuscitată” și să străbați cu ea jumătate de glob este, indubitabil, de făcut măcar o dată în viață. Între aventură și caritate, ce ne propunem ar trebui să îmbogățească Mongolia și sufletele noastre deopotrivă.”, spun cei de la Paramongols, adică prima echipă românească care participă la Mongol Charity Rally – cel mai mare raliu caritabil din lume.

Sâmbătă am pedalt ca să contribuim măcar puțin la realizarea viselor acestora. Erau 36 de grade într-un București sufocant, însă peste 150 de bicicliști au urmat ambulața care va salva în curând viețile multor oameni din Ulan Bator. Dacă vrei și tu să-i ajuți, află aici cum o poți face.

Felicitări și să vă întoarceți cu bine acasă!

Iulie 11, 2011 at 12:25 pm 1 comentariu

Vélo Vogue – women of the world on bikes

Vélo Vogue a încadrat această fotografie ca sursă de inspirație pentru femeile din toată lumea. Oana, biciclista cu pălărie se bucură de bicicleta ei de aproape un an, când intr-o seară călduroasă de vară, la o Ciclopromenadă nocturnă de care mi-e dor, a primit-o cadou. Era decorată cu o mare fundă roșie, iar ea era tare fericită și mândră de noua ei bicicletă. Am auzit că de anul viitor, Oana va participa la concursurile de MTB. Succes! Sabina, biciclista cu fustă roz, e sora Oanei și a venit tocmai de la Câmpina să se bucure de plimbarea fetelor. Ea a fost una din cele mai votate bicicliste de la SkirtBike. Încă nu are o bicicletă, dar tocmai a câștigat o superbă șa Brooks, așa că cine știe, poate în curând o să-i bată la ușă…Ancuța, cea care face cele mai bune prăjituri din lume, a aterizat pe ultima sută de metri în gașca fetelor, fiind convisă de acestea, că n-are cum să rateze cea mai cochetă plimbare din București. Bună alegere, nu-i așa? Thanks Vélo Vogue!

Weekend frumos!

Iunie 25, 2011 at 9:57 am 2 comentarii

Articole mai vechi


SkirtBike

SkirtBike

Bicicletăria velobello

Calendar cu biciclete

Susţinem

Let's Do It, Romania!

Arhive

Te anunţăm pe e-mail când scriem pe blog

Alătură-te altor 52 de urmăritori

Blog Stats

  • 444,560 hits

%d blogeri au apreciat asta: